Auzim mereu, în mediile eclesiastice, biserici, mănăstiri, școli și Facultăți de Teologie și chiar în vorbirea zilnică, pe alocurea, rostindu-se un cuvânt deosebit: smerenia!
În dicționarele noastre lingvistice, cuvântul smerenie are conținutul de: supus, respectuos, plin de bună-cuviință, cucernic, evlavios! Iată șase cuvinte care lămuresc starea specială numită, smerenia.
Dintr-odată, scriind aceste rânduri, mi-a venit în minte un atribut, o stare care se apropie de smerenie: sensibilitatea!
Când vedem un om sensibil este o mare bucurie. Dacă sunt și eu sensibil sau manierat, voi prețui omul, cu o stare de mare ținută sufletească. Iar de nu, voi privi cu sarcasm sau cu dispreț: “Nu disprețuiți sensibilitatea nimănui; sensibilitatea fiecăruia este propriul său geniu” (Ch. Baudelaire).
Ce bucurie este să fii sensibil! Duios! Ce stare cerească: “Toți oamenii sunt într-un anumit fel, o anume duioșie a vieții. Ea este aceea care-i ajută să meargă înainte” (A. Camus).
Ca să ne alungăm urâtul, neliniștea sau golul din inima noastră, să căutăm sfatul bunului și încercatului duhovnic. Ba, să mai trecem și pe la cei erudiți: “Discutați câteodată cu omul erudit; cereți sfatul omului delicat și sensibil” (D. Diderot).
Când te influențează un altfel de om, pagubele pot fi mari.
Sensibilitatea este soră cu delicatețea: “Delicatețea este o calitate supremă și cea mai rară a sufletului omenesc. Ea le presupune pe toate celelalte: inteligența, bunătatea, altruismul, generozitatea, discreția, mărinimia. Un om lipsit de o singură calitate a sufletului nu are delicatețea completă” (G. Ibrăileanu).
Delicatețea completă a avut-o Iisus Hristos atunci când “S-a smerit pe Sine, chip de rob luând, făcându-se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se ca un om. S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-se până la moarte, și încă moarte pe Cruce” (Filipeni 2, 7-8).
Pentru aceasta este bine să ne fie cunoscut, că potrivit Sfintei Scripturi, cuvântul și starea de smerenie, i se pot atribui doar lui Iisus!
Duhul gândului smerit îl avem doar atunci când ne gândim la Părintele Smereniei, Iisus Hristos, și cu evlavie și bună-cuviință gândim și recunoaștem că Iisus Hristos este Cel Care poartă mantia smereniei, sub care trebuie să stăm supuși, respectuoși, cu bună-cuviință, cucernici, evlavioși și cu credință tare, nădejde mare și iubire pentru El și toată creatura Sa, de sub soare!
Calinic Argeșeanul