De când eram prunc, atunci când auzeam rostindu-se în jurul meu cuvintele: Dragoste și Iubire, nu numai că ciuleam urechile, dar asupra inimii aveam un șoptit tainic de văzduh, plin de cântec de îngeri și amiros de iasomie. În mintea mea au rămas cele două cuvinte, de farmec pline, până azi.
Le-am socotit, una mai mare ca și cealaltă. Aveam impresia că atunci când rostim cuvântul Dragoste este ceva mai profan sau mai puțin ca Iubirea. Consideram că Iubirea era un cuvânt și o stare mai aproape de Dumnezeu, iar Dragostea, mai aproape de oameni, adică: Iubire pentru Dumnezeu și Dragoste pentru oameni!
Cercetând dicționarele lingvistice vedem că ambele cuvinte: Iubire și Dragoste, au aceeași rădăcină și că înseamnă același lucru: “Sentimente complexe de afecțiune, de atașament față de cineva sau ceva; iubire, ființă iubită; sentimente de afecțiune, de atracție puternică față de o persoană de sex opus”.
După cum se vede în Dicționarul enciclopedic ilustrat, autorii n-au trecut și Iubirea sau Dragostea față de Dumnezeu, de aproapele, de natură, de muncă, etc., poate în edițiile viitoare vom putea citi și astfel de formulare întregitoare.
Pentru a fi purtați de Duhul Dragostei este necesar să știm din Sfânta Scriptură, locul de unde izvorăște starea dumnezeiască de iubire. Citim Cuvântul Domnului din Prorocul Ieremia: “Cu iubire veșnică te-am iubit și de aceea mi-am arătat spre tine bunăvoința” (cap. 31, versetul 3). Acest loc, unic, din Scriptura Vechiului Testament, în asemenea formulare divină, m-a umplut de o bucurie nestinsă
Să știm că Dumnezeu ne iubește cu Iubire Veșnică, El făcând această lucrare în viața noastră, înseamnă că ne-a luat în Iubirea Sa, pentru totdeauna! Această stare de stabilitate și de prezență dumnezeiască, ne dă nouă, desigur, motivarea de a răspunde acestei mărturisiri, făcută de Însuși Dumnezeu!
În paginile Scripturii Noului Testament, din convorbirea Domnului Iisus Hristos, cu învățatul rabin Nicodim, desprindem dezlegarea Iubirii: “Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16).
Mai mult decât Iubirea Sa, Dumnezeu ne-a dat pe Iisus – Fiul Său, din Sânul Sfintei Treimi, ca să fie pururea cu noi, oriunde am fi. Mai mare bucurie și mângâiere nimeni nu ne poate da! Aceasta doar Sfânta Treime a săvârșit-o, pentru totdeauna, pentru noi oamenii, copiii zidirii sfintelor Sale mâini, din frumusețea acestei lumi văzute.
Fiind, așadar, în văzduhul Iubirii lui Dumnezeu, noi oamenii nu putem să ne îngăduim niciun fel de ură asupra nimănui, în cer și pe pământ. Iubirea este o poruncă a lui Iisus Hristos și nu ne putem motiva lipsa de iubire: “Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții” (Ioan 13, 34-35).
Dacă vom cerceta pe Sfinții Părinți întru scrierile lor, vom vedea o bogăție de nedescris. Acum vom reda doar câteva crâmpeie din Sfântul Ioan Gură de Aur.
Pe plan orizontal, trebuie să avem iubire pentru străini, așa cum Neamul românesc a avut dintotdeauna. Marele Ioan Gură de Aur zice: “Sărăcia nu este deloc piedică pentru iubirea de străini și că nu este nevoie de bogății și bunuri pentru a primi pe săraci, ci trebuință este în tot locul și vreme de virtute și de liberă voie care să aleagă evlavia”, adică puțină bunăvoință cu inimă veselă pentru străinul care ne trece pragul.
Să nu uităm cuvântul Domnului Iisus: “Flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine” (Matei 25, 35-36). Toate aceste virtuți caritabile izvorăsc din dragostea pentru aproapele, care se răsfrânge asupra lui Dumnezeu: “Adevărat zic vouă, întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut” (Matei 35, 40).
Atunci când Sfântul Ioan Gură de Aur scrie despre măreția Iubirii, citim cu mare râvnă: “Cel ce are Iubire este mai vrednic de admirat decât cel care chiar pe morți ar învia. Și acest lucru e firesc. Pentru că învierea din morți, ca minune, depinde cu totul de sfântul har, pe când iubirea depinde de buna intenție și de râvna evlavioasă a fiecăruia!”
Ca iubirea să fie trainică, adică să aibă văzduh de veșnicie, trebuie să ne iubim unii pe alții, așa precum ne-a iubit Dumnezeu pe noi, prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care s-a dat ca preț de răscumpărare pentru viața noastră, pentru a nu ne pierde mântuirea.
Multe ni se vor ierta, dar neiubirea va fi cel mai aprig judecător, care nu ne va ierta! Iubirea este darul lui Dumnezeu pentru noi. Să-l împărtășim și aproapelui nostru, cu dragă inimă de frați și copii ai aceluiași Părinte Ceresc.
Să nu uităm: când nu mai iubim pe Dumnezeu, natura și omul, suntem deja morți demult!
Calinic Argeșeanul
