Desigur, tabloul n-ar fi complet, dacă n-am arăta și mărturiile unor savanți în medicină și chirurgie, cum ar fi Laennec (+1826). Dupuytren (+1836), a zis către un doctor ce făcea pe materialistul: „Dacă nu există suflet, nu ești doctor; nu ești decât un veterinar!”
Recamier (+1851), profesor la Colegiul Franței și creștin plin de aleasă râvnă.
Wurtz (1817-1887), chimist francez, unul din creatorii teoriei atomice, a mărturisit, în zadar, striga el „că știința ne va fi descoperit structura lumii și ordinea tuturor fenomenelor. Mintea omenească vrea să urce mai sus și, având convingerea profundă că lucrurile n-au în ele însele noțiunea de a fi, suportul lor, originea lor, mintea este nevoită să le subordoneze unei cauze primare, unice, universale: Domnul Dumnezeu” (Revue des questions scientifique, 1885, t. XVIII, p. 127).
De Lamarck (1744-1829), savant naturalist francez, a formulat teoria generației spontanee și transformismului: „Natura nefiind ea însăși o inteligență, nefiind nici măcar o ființă, ci o orânduire de lucruri care constituie o putere supusă pretutindeni unor legi, natura, zic, nu este decât Dumnezeu Însuși. Ea este produsul măreț al voinței Sale atotputernice…Astfel voința Domnului Dumnezeu este pretutindeni exprimată prin funcționarea legilor naturii fiindcă aceste legi vin de la El. Totuși, voința lui Dumnezeu n-ar putea să fie strânsă de natură, căci puterea Domnului Dumnezeu, din care ea pornește, nu are margini” (Histoire naturelle des animaux sans vertebres, ed. 1835, p. 267).
Este o mare bucurie pentru noi, că Domnul Dumnezeu a inspirat și pe savantul De Lamarck să facă astfel de mărturisiri optimiste!
Calinic Argeșeanul










