„Drumul Crucii” sau „Drumul durerii” este calea urmată de Domnul nostru Iisus Hristos, purtând Crucea pe umeri, de la Pretoriu, unde Pilat din Pont a dat sentința de condamnare la moarte, până la Golgota, locul unde a fost răstignit. Purtând greutatea Crucii de la Pretoriu până la Golgota, Mântuitorul ne-a arătat că prin Cruce a venit bucuria la toată lumea, pe Cruce Hristos arătând neputincioasă puterea acestei lumi.
De cinci ani de zile, în orașul Topoloveni, cler și popor pornesc într-o procesiune cu Sfânta Cruce, plecând de la Catedrala cu hramul Sfântul Gheorghe, ajungând până la crucea amplasată în cel mai înalt punct din localitate.
Pe acest traseu sunt așezate 14 cruci vechi din piatră descoperite pe raza orașului Topoloveni, însoțite de 14 icoane ce reprezintă drumul pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a făcut către Golgota.















