Din zi în zi, evenimentele luau noi întorsături. De la Intrarea în Ierusalim şi până în ziua de joi, Iisus Hristos a învăţat în templu şi în casa retrasă din Betania mai ales. Acum, ucenicii au auzit din gura lui Iisus cele mai puternice cuvinte despre Împărăţia lui Dumnezeu, despre moartea Sa, despre Învierea din mormânt, despre întâlnirea în Galilea, despre plecarea la Tatăl Său Ceresc unde va pregăti loc pentru fiecare!
Plecarea cea mare, pe care cu grijă părintească dorea să fie înţeleasă de ucenicii Săi, a pecetluit-o cu Cina cea de Taină lăsată ca Testament veşnic care se oferea omenirii prin Sfânta Liturghie, adică Trupul Lui şi Sângele Lui, ca să fie pururea cu noi şi întru noi prin Sfânta Împărtăşanie. De două mii de ani nu s-au uitat cele spuse de Iisus: „Eu sunt pâinea cea vie care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care o voi da Eu pentru viaţa lumii este Trupul Meu … Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul Meu este adevărată mâncare şi Sângele Meu adevărată băutură. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el!” (Ioan 6, 51-56).
„Şi când a sosit ceasul, S-a aşezat la masă, şi apostolii împreună cu El. Şi a zis către ei: Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paşti, mai înainte de patima Mea. Căci zic vouă că de acum nu voi mai mânca, până nu va fi desăvârşit în Împărăţia lui Dumnezeu. Şi luând pâinea şi binecuvântând, a frânt şi dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor. Şi vă spun vouă că nu voi mai bea de acum din acest rod al viţei până în ziua aceea când îl voi bea cu voi, nou, în Împărăţia Tatălui Meu. Şi după ce au cântat laude, au ieşit la Muntele Măslinilor. Atunci Iisus le-a zis: Voi toţi vă veţi sminti întru Mine în noaptea aceasta căci scris este: „Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile turmei”. Dar după Învierea Mea voi merge mai înainte de voi în Galileea!” (Matei 26, 26-32).
Aici se împlineşte profeţia de şase secole, cu absolută exactitate în viaţa lui Iisus Hristos: „Sabie, deşteaptă-te împotriva păstorului Meu, împotriva tovarăşului Meu, zice Domnul Savaot. Voi bate păstorul şi se vor risipi oile şi Îmi voi întoarce mâna Mea împotriva celor mici!” (Zaharia 13, 7).
În toată lucrarea mesianică, Iisus Hristos, a pus ca temelie rugăciunea. Ştim cu toţii de câte ori Iisus se retrăgea la rugăciune pe mare şi în munte. El, Fiul lui Dumnezeu îşi făcea zidirea Împărăţiei cu rugăciune.
Nu vom uita să menţionăm rugăciunea arhierească a lui Iisus, pentru Sine, pentru apostoli şi pentru poporul credincios, rugăciune ce se află la capitolul 17 din Evanghelia Sfântului Ioan. Aici, Iisus, cerea ca Dumnezeu să păzească pe Apostoli: „Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura!” (Ioan 17, 12).
Ştim că în momentele cele mai grele din viaţa noastră trebuie să punem genunchiul la pământ şi să ne rugăm din răsputeri pentru a trece peste greutăţile ce ni se îmbie de la lume, de la diavol şi de la noi înşine, din nefericire.
În clipele supreme din viaţa Sa pământească, Iisus s-a rugat la Dumnezeu. După Cina cea de Taină, Iisus, dimpreună cu Apostolii: „A mers împreună cu ei la un loc ce se cheamă Ghetsimani şi a zis ucenicilor Săi: Şedeţi aici, până ce Mă voi duce acolo şi Mă voi ruga. Şi luând cu Sine pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zevedeu a început a se întrista şi a se mâhni. Atunci le-a zis: Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneţi aici şi privegheaţi împreună cu Mine. Şi mergând puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ, rugându-Se şi zicând: Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti. Şi a venit la ucenici şi i-a găsit dormind şi i-a zis lui Petru: Aşa, n-aţi putut un ceas să privegheaţi cu Mine! Privegheaţi şi vă rugaţi să nu cădeţi în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul neputincios. Iarăşi ducându-se a doua oară, s-a rugat zicând: Părintele Meu, dacă nu este cu putinţă să treacă acest pahar, ca să-l beau, facă-Se voia Ta. Şi venind iarăşi, i-a aflat dormind, căci ochii lor erau îngreunaţi. Şi lăsându-i, S-a dus iarăşi şi a treia oară S-a rugat, acelaşi cuvânt zicând. Atunci a venit la ucenici şi le-a zis: Dormiţi de acum şi vă odihniţi! Iată s-a apropiat ceasul şi Fiul Omului va fi dat în mâinile păcătoşilor. Sculaţi-vă să mergem, iată s-a apropiat cel ce M-a vândut. Şi pe când vorbea încă, iată a sosit Iuda, unul din cei doisprezece, şi împreună cu el mulţime multă, cu săbii şi cu ciomege!” (Matei 26, 36-47).
Hotărât lucru, Iuda îşi făcuse lucrarea de vânzător! A rămas peste veacuri şi vorba: Sărutul lui Iuda! Acest semn şi gest arăta pe Cel vândut: „Iar vânzătorul le-a dat semn, zicând: Pe care-L voi săruta, Acela este: puneţi mâna pe El. Şi îndată, apropiindu-Se de Iisus, a zis: Bucură-Te, Învăţătorule! Şi L-a sărutat. Iar Iisus i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit? Atunci ei apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus şi L-au prins!” (Matei 26, 48-50).
Cuvântul lui Iisus, pe care l-a folosit la întâlnirea cu Iuda, a fost: Prietene, pentru ce ai venit? Şi Iuda n-a uitat acest cuvânt care l-a mustrat întru deznădejde până şi-a pus ştreangul de gât!
Şi totuşi putea plânge cu amar ca şi Petru care s-a lepădat de Iisus de trei ori!
Calinic Argeșeanul
