N-am cunoștință până acum, dacă în regnul mineral tușește apa, vinul, oțetul, rachiul și alte soiuri de lichide! Nu știu dacă în regnul vegetal tușesc roșiile, castraveții, morcovii, cartofii, ridichea, ardeii iuți (tușim noi în locul lor).
Nu cunosc nimic din regnul animal și n-am auzit ca leul, în plenul pădurilor să strănute ca să se audă din depărtări, așa cum am auzit răgetele din Grădina Zoologică din Pădurea Trivale! Am vizitat pe bietele exemplare puse la adăpost, îngrijite, dar lipsite de libertate.
Când ne oprim la regnul uman, lucrurile se schimbă: altă viață, altă îngrijire, altă neglijență, alte manifestări. Am auzit, odată, când eram ciobănaș în munți, cum după miezul nopții în jurul stânii s-au oprit o droaie de lupi, de diferite mărimi. Toate normale, până a apărut mai aproape de stână, un soi de vulpi, care au început un dialog misterios, doar de ele înțeles. Am urmărit cu atenție manifestarea unică, solidară și am rămas uimit de modul cum erau înșiruite, ca și lupii, într-o ierarhie perfectă. Nu am înțeles ce și-au spus, dar la un semnal au început să urle pe tonuri diferite, de te apucau toate spaimele lumii.
Ușurel, baciul stânii a deschis fereastra și când a început să strige, să urle ca lupii, să schelălăie ca vulpile și să fluiere bătând darabana, ca-n vis, toate dihăniile s-au făcut nevăzute.
Eram surprins de imaginile unice!
M-am gândit atunci, dar pentru mine cine tușește, ca să scap și eu de zăhăielele, umflăturile și zgomotul greu de suportat, atât de tine însuți, cât și de către cei din jur, că la noi românii, până și animalele cele mai fioroase poartă cu sine Codul bunelor moravuri….am vrut să spun: maniere!
Fiecare în viață caută să aibă un loc. Sunt darnic. Dau un loc: „locul îmbătrânirii”! Să îmbătrânească în locul meu!
Și o ipostază mai inconfortabilă: să tușească în locul meu și să fie, cei care nu mai au răbdare, bolnavi în locul meu!
Și încă una, că n-am nicio pretenție: cine mai moare în locul meu? Iisus Domnul a făcut-o pentru fiecare!
Calinic Argeșeanul
