Auzeam pe unii dintre creștini, dar, deseori și pe tineri, privind retrospectiv la Colegiul Apostolilor, adică ucenicii lui Iisus, care încă nu primiseră puterea Duhului Sfânt, că ar fi fost cuprinși accidental de anumite stări de suflet, nu tocmai la înălțimea chemării!
– Adică, cum?, săreau cu glas înalt, cei ce ascultau reflexiile mucalitului teolog!
Oricum, am rămas îngrijorat. Apostolul Petru s-a lepădat de trei ori în cântec de cocoș! Iuda a vândut pe 30 de arginți pe Învățătorul și Domnul Iisus! Iacob și Ioan erau pruncii mamei, pe care, ca orice mamă, și-i dorea: pe unul de-a dreapta lui Iisus și pe altul de-a stânga, în Împărăția Sa. Ceilalți, în Grădina Ghetsimani, la rugăciunea lui Iisus, obosiți sărmanii de ei, dormeau cu mult spor! Iar Toma Geamănul, cel cu studii de medicină, ațipea și iar se trezea, tot uitându-se și ascultând pe Iisus cum se roagă cu lacrimi de sânge, spunându-I Domnului Dumnezeu: „Dar nu numai pentru aceștia mă rog (ucenicii lui, obosiți, flămânzi și speriați) ci și pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor” (Sfântul Evanghelist Ioan, 17, 20).
Așa se înțelege că Iisus Hristos nu s-a rugat numai pentru ucenicii Săi, ci și pentru noi, de-a pururi, care credem în Iisus Hristos Domnul! Avem, așadar, garanția sigură, eternă, a rugăciunii Mântuitorului nostru pentru întreaga omenire.
Tot așa credem că și Toma Geamănul a fost în bucuria rugăciunii lui Iisus Hristos, care a intrat prin ușile încuiate, unde erau adunați ucenicii și stând în mijlocul lor le-a zis: „Pace vouă! Și zicându-le acestea le-a arătat mâinile și coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul. Și Iisus le-a zis iarăși: pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi. Și zicând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt: Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute” (Ioan 20, 19-23).
De la această misterioasă întâlnire, Toma Geamănul era lipsă. Probabil că, fiind doctor, precum se spune în Tradiție, se gândea la viața sa mai multișor, pentru a nu o expune primejdiei, ascunzându-se cu grija de a nu fi găsit de prigonitori: „Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci i-au zis lui ceilalți ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20, 24-25).
Hotărât, Toma Geamănul, ca un medic chirurg și-a arătat mărturisirea în chip pragmatic: dorea să atingă pe Iisus, pentru a fi sigur să mărturisească Învierea Domnului Iisus Hristos! Am putea spune că Toma Geamănul este ucenicul lui Iisus, care vrea dovezi ca să-i adeverească Învierea din mormânt.
Nu știm ce a fost după aceea în inima hotărâtă și învăpăiată a lui Toma Geamănul și nici impresia pe care a lăsat-o celorlalți ucenici ai Domnului Iisus. Așteptarea misterului se apropie de sfârșit: „Și după opt zile, ucenicii lui Iisus erau iarăși înlăuntru, și Toma, împreună cu ei. Și a venit Iisus, ușile fiind încuiate, și a stat în mijloc și a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios, ci credincios” (Ioan 20, 26-28).
Întâlnirea aceasta, rămâne peste veacuri ca o mărturie a adeveririi Învierii Domnului Iisus Hristos, reală, vizibilă, tactilă, și nu o apariție iluzorie, de această adeverire bucurându-se veacuri și milenii de-a rândul, neamul omenesc binecredincios.
Parcă auzim, din adânc de vremuri, răspunsul ucenicului Toma: „Domnul și Dumnezeul meu! „Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut, ai crezut, Tomo. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!” (Ioan 20, 28-30)
Bătrânul, Sfântul Ioan Evanghelistul, apoteotic, încheie capitolul 20 al Evangheliei sale, astfel: „Iar acestea s-au scris, ca să credeți că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, să aveți viață în numele Lui!” (Ioan 20, 31)
Mărturisirea lui Toma Geamănul, cu un curaj absolut și cu dorul de a experimenta, pe viu, existența lui Iisus Hristos, după Învierea Sa din mormânt, a asigurat pe toți cei care cred în El „că este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 20, 31) și că s-a pus capăt pentru totdeauna, tuturor încercărilor de a se arunca îndoieli în minunea Învierii, spulberându-se toate încercările și tălmăcirile tendențioase.
Se spune că Sfântul Toma a fost rânduit să propovăduiască tocmai până în îndepărtatele Indii. Cu el a mers și Iisus cel Înviat, din tenebrele morții. Însă, atunci când Toma Geamănul se uita la degetul arătător, care a rămas înroșit de sângele lui Iisus, din coasta Sa, Toma cel „necredincios” la început, vindecându-se de necredință, plângea cu amar, ca oarecând Petru, care s-a lepădat de Iisus!
Iar noi, bucurându-ne de Ziua și Duminica Tomii, să-I mulțumim Domnului Dumnezeu că ne-a făcut o bucurie ca aceasta, adeverindu-ne Sfântă Învierea Sa, cea de a treia zi și că se roagă și pentru noi „cu suspine negrăite”, să nu cădem din Credința cea adevărată!
Sfinte Apostole Toma, te rugăm să ne ajuți să mărturisim și noi, așa cum tu ai făcut, acum două mii de ani și cu tine să zicem din adâncul inimii: „Domnul și Dumnezeul meu!” (Ioan 20, 28)
Calinic Argeșeanul
