Acum ne vom bucura să încercăm să aflăm câte ceva despre filosoful Nicolaus Cusanus (1401-1464), care a cercetat pe cât l-au ținut puterile, așa cum au făcut și confrații săi, filosofii medievali, să descrie natura Domnului Dumnezeu, susținând că nu se aseamănă cu nimic din ce poate concepe mintea umană.
Cusanus filosoful pornește de la ideea că noi, oamenii, dobândim cunoașterea folosind rațiunea pentru a putea explica și defini lucrurile, adică, pentru a cunoaște pe Domnul Dumnezeu, trebuie să ne ostenim ca să definim natura fundamentală a Domnului Dumnezeu.
Știm că filosoful Platon îl descrie pe cel „Bun” sau pe „Unul” drept sursa ultimă a tuturor formelor și cunoașterii, în timp ce o mare parte a teologilor creștini din primele veacuri, scriu despre Domnul Dumnezeu ca „mai presus de ființă”.
În jurul anului 1440, Nicolaus Cusanus merge și mai departe, afirmând că Domnul Dumnezeu este ceea ce există înaintea oricărui lucru, chiar și înaintea posibilității ca ceva să existe pe lume. Și mai mult s-a înțeles, de către orice minte limpede că „este imposibil ca ceva să ajungă să existe înainte de a fi apărut această posibilitate”.
Noi, după cum se știe, ne silim să pricepem câte ceva „dincolo de înțelegere” și de a putea, atunci când citim despre: Dumnezeu este Non-Altul, să înțelegem că „Non-Altul” nu are substanță. Citind cu atenție, observăm convingerea lui Nicolaus Cusanus că „dincolo de înțelegere”, că „Non-Altul” se apropie mai mult de o definiție a lui Dumnezeu, decât orice atribut rostit de noi atunci când ne întâlnim și dorim să rezolvăm problemele interconfesional.
Oricum, Nicolaus Cusanus se delimitează, spunând: „Orice știu nu este Dumnezeu și orice concep nu este asemănător lui Dumnezeu”, adică își aduce aminte de filosoful Socrate care ne-a lăsat în Istoria Filosofiei Mondiale mărturisirea: „Știu că nu știu nimic!”
Calinic Argeșeanul
