De când mă știu, pot să spun, fără a mă lăuda în vreun fel, că tot ce era în jurul meu, dar și deasupra capului meu și chiar, sub picioarele mele lipite de țărâna pământului, consideram a fi o întrebare continuă! Întrebarea, ca întrebare, dar așteptam și un răspuns, o dezlegare la întrebările mele, nu tocmai incomode.
Care era întrebarea continuă? Dacă Domnul Dumnezeu există! Știam că există! Aveam răspunsul, dar mi se părea prea greu de înțeles, nu de arătat sau demonstrat. Mai târziu, am primit răspuns îndestulător și pe înțelesul tuturor.
Să ne preocupăm de prima dovadă a existenței Domnului Dumnezeu, avându-se în vedere „însetarea nepotolită a sufletului omenesc de a cunoaște și a afla ceea ce este dincolo de această lume văzută”. Iată cum răspunde Louis Pasteur (1822-1895), vestitul învățat francez: „Ce există dincolo de această boltă înstelată? Alte ceruri înstelate! Fie! Și dincolo? Mintea omenească mânată de o nebiruită putere nu va înceta niciodată să se întrebe: Ce se găsește dincolo? Poate fi mintea oprită de timp sau de spațiu? Oriunde ți-ai opri privirea întâlnești priveliști mărețe, mai strălucite decât cele văzute mai înainte, dar de abia începi a le privi că îndată îți pui necruțătoarea întrebare: Dar dincolo ce este?
La nimic nu folosește să răspunzi că dincolo există spații, timpuri sau nesfârșite și mărețe priveliști. Nimeni nu înțelege aceste cuvinte. Acela care mărturisește că în natură există ceva fără de sfârșit, și nimeni nu poate să nu mărturisească aceasta, pune în asemenea afirmație lucruri mai minunate decât toate minunile din toate religiile; cunoașterea a ceea ce este nesfârșit are această îndoită înfățișare, de a se impune și de a fi necuprinsă de mintea omenească. Când această cunoaștere pune stăpânire pe priceperea omului, nu-i rămâne altceva decât să-și plece genunchii” (Discours de reception a l`Academie Francaise, pag. 20-23).
Iată cum acest savant, din preaplinul inimii ne arată ce înseamnă să ai o privire completă a naturii, zidită de Domnul Dumnezeu!
Calinic Argeșeanul
