De colții necazurilor nimeni dintre oameni n-a scăpat până azi și nici nu vom scăpa câtă vreme va mai exista lumea aceasta bântuită de toate nenorocirile. De cele mai multe ori, ca să nu spun întotdeauna, noi avem obiceiul de a da vina pentru necazurile noastre, în primul rând, pe Dumnezeu! El este considerat autorul necazurilor noastre. Nimic mai neadevărat!
Când nu ne merge cu prima învinuire, o folosim pe următoarea: diavolul poartă toată vina! El se bucură că este acuzat pe nedrept. Dacă nici aici n-am nimerit-o, atunci cei din casa noastră poartă marea vină și numai ei. Noi nu ne punem în calcul. În cele din urmă, mai dăm și pe acasă și este imperios să ne întrebăm: dar noi, personal, nu avem nicio vină? Suntem nevinovați? Suntem imaculați? Chiar avem atâta îngroșare de conștiință, care, de obicei, se transformă în nesimțire duhovnicească, doar așa ca să nu ne spunem ceva mai aspru și condamnabil?
Sfântul Apostol Pavel scrie romanilor: „Necaz și strâmtorare peste tot sufletul omului făcător de rele…” (Romani 2, 9), și dacă noi dorim să intrăm în Împărăția Cerurilor, Sfântul Evanghelist Luca, în opera lui, Faptele Apostolilor, ne ajută în drumul nostru, avertizându-ne că: „Prin multe necazuri se cuvine nouă să intrăm întru Împărăția Cerurilor!” (Fapte 14, 22).
După cum se știe, odată cu căderea noastră în păcatul neascultării, viața noastră omenească s-a umplut de osteneală, de boli și de suferințe, necazurile și suferințele lovind atât trupul, cât și sufletul și duhul nostru. Prima cauză care zdruncină pacea inimii și a sufletului nostru este păcătoșenia în care ne cantonăm. Sfântul Ioan de Kronstadt ne învață: „câtă vreme vor lucra în noi patimile, câtă vreme omul cel vechi va trăi și nu va muri, noi vom avea mult de suferit în viață de pe urma feluritelor ispite, de pe urma luptei omului vechi cu cel nou”.
Iar Sfântul Apostol Petru, ca remediu, ne învață: „Cel ce pătimește cu trupul încetează de la păcat” (I Petru 4, 1). Trebuie să fim încredințați că suferința pentru păcatele noastre este glasul Domnului Dumnezeu spre învățătura de minte a omului păcătos, este o lovitură peste mâna care săvârșește nelegiuirea și așa se face că Dumnezeu iartă, iar lumea tace că mai are obraz subțire și delicatețe.
Nu avem decât o șansă: îndreptarea și plătirea datoriilor pe care le avem față de Dumnezeu și față de oameni! Și astfel nu vom mai avea necazuri peste noi!
Calinic Argeșeanul
