Trebuie să-I mulțumim Domnului Dumnezeu pentru purtarea Sa de grijă, folosind cele mai fericire mijloace. Ploaia de savanți geniali și oamenii de cultură și științe, ni s-au dat ca îngeri purtători de lumină prin tenebrele întunecate ale veacurilor.
Am putea spune că savantul genial Gottfried Leibniz, a fost o bucurie făcută Pământului. El a lămurit omenirea de după el, că „orice lucru din lume are o noțiune distinctă, iar această noțiune conține toate adevărurile despre acel lucru, inclusiv legăturile sale cu alte lucruri. Aceste legături le putem analiza prin reflecție rațională. Aici se bifurcă mersul: „atunci când analiza este finită, putem atinge adevărul ultim, acestea fiind adevăruri ale rațiunii, pe care le au oamenii. Iar, atunci când analiza este infinită, nu putem atinge adevărul final prin rațiune ci doar prin experiență, și atunci avem adevăruri faptice.”
Dacă vorbim despre „filosofia modernă timpurie”, se gândește că se poate împărți în două școli – cea a raționaliștilor (printre care regăsim pe Rene Descartes, Benedict Spinoza și Immanuel Kant) și cea a empiriștilor (John Locke, George Berkeley și David Hume).
După cum se știe, Leibniz a fost un harnic raționalist, iar distincția pe care o face el între adevăruri ale rațiunii și adevăruri faptice, reprezintă o nouă întorsătură în dezbaterea dintre raționalism și empirism. În faimoasa sa lucrare, numită Monadologia (explicație: „monas”, s.f., greacă, termen care, după Leibniz, desemnează unitățile simple, materiale sau spirituale, din care este alcătuită lucrarea), el afirmă că în principiu orice cunoaștere poate fi găsită prin rațiune, dar din cauza deficiențelor facultăților noastre raționale, ființele umane trebuie să se bazeze și pe experiență pentru a dobândi cunoașterea adevărată!
Așa înțelegem mai bine ceea ce a dorit Leibniz să spună: „Nu cunoaștem aproape nimic în mod adecvat, cunoaștem puține lucruri apriori (din ceea ce precedă, anterior experienței) și pe cele mai multe dintre ele prin experiență.”
Lucrarea faimoasă a celebrului Leibniz, Monadologia, a fost elaborată în anul 1714. Fiind Președintele Academiei din Berlin, s-ar putea ca savantul Dimitrie Cantemir să se fi întâlnit cu Leibniz, ca membri ai aceleași Academii de Științe!
Calinic Argeșeanul
