Noi nu putem scăpa – din păcate – de un anumit „personaj” care se ţine de noi ca umbra sau ca scaiul de oaie. Misteriosul personaj este „eul” nostru împodobit de conştiinţă.
Psihologia vorbeşte de mai multe „soiuri” de conştiinţă: laxă, pozitivă, trează, adormită, conştiinţă morală, profesională, toate acestea ducând la un pisc numit Libertatea de conştiinţă = dreptul fiecărei persoane de a judeca şi decide, conform propriilor convingeri.
Dacă mai punem în calcul şi dilatarea cosmică a conştiinţei, despre care Cioran spune că, Dumnezeu se află la limita dilatării cosmice a conştiinţei sau mai exact din textul său: „La limita dilatării cosmice a conştiinţei se plasează El” (Dumnezeu), ne vom apropia de miezul zbuciumului de fiecare clipă a fiinţei umane.
Drumul e greu. Cioran, ca un avvă din Pateric, ne zice: „Acel ce n-a epuizat lumea în zbaterile lui lăuntrice, nu va ajunge niciodată la Dumnezeu”.
Să credem, că Emil Cioran a ajuns la Dumnezeu?
Calinic Arhiepiscopul, Adevăratul Cioran, Editura Eikon, 2015.
