Poate că mai este necesar să afirmăm că „orice viaţă este un miracol”. Este şi un act solemn. Dacă viaţa noastră, a fiecăruia dintre noi este un miracol – şi aşa este – atunci noi trebuie să fim la înălţimea acestui dar, adică să ne transformăm viaţa în operă – indiferent în ce domeniu – să împodobim viaţa cu un act de creaţie, să participăm efectiv la mersul dinamic al civilizaţiei.
Antoine de Saint – Exupery foloseşte o expresie potrivită: „Cu viaţa se întâmplă ceea ce se întâmplă cu opaiţul: l-ai făcut, l-ai dichisit, dar de luminat nu luminează dacă nu-l aprinzi”.
Scânteia care aprinde viaţa noastră spre lucrare este conştiinţa care ne face să ne depăşim pe noi înşine. Aceasta presupune un sacrificiu. Sacrificiu nu înseamnă nici amputare, nici pocăinţă. Este în mod esenţial un act. Este dăruire de sine făcută Fiinţei din care pretindem că ne tragem. Ca să fie aşa, trebuie să ardem în focul devenirii şi să nu putrezim ca orice lucru fără viaţă şi menire.
Ne-am aflat menirea?
Atunci putem înţelege devenirea.
A trăi înseamnă a te naşte neîncetat!
Mersul printre stele – Calinic Arhiepiscopul, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, Curtea de Argeș, 2013.
