Sper că o să fie o bucurie pentru cei care iubesc cititul, pentru că mă gândeam să mai adăugăm câte ceva din doctrina lui Vico Giambattista: „Rațiunea universală, pe care Vico o admite ca un înțeles moral este lămurită de el ca o „rațiune ideală eternă” pe care se scurg în timp popoarele civilizate ale lumii”.
Este rațiunea politică, în înțelesul larg al țintei finale care informează de la sine viața popoarelor. Pentru a înțelege bine semnificația și însemnătatea doctrinei dreptului filosofului italian, va trebui să țineam seama de îndrumările doctrinare ale timpului său.
„Era o mare cinste și stăpânea în zorii veacului al XVIII-lea, așa numită doctrină fisiocrată. Ca exponenți erau Grațius, Spinoza și alții care aveau apoi să fie urmați de toți iluminiștii: Rousseau, Montesquieu, D`Alembert, etc. Fisiocrații stăruiau că este un drept natural, ce derivă din constituția originară a naturii omenești, de la care dreptul pozitiv se inspiră adesea dar nu întotdeauna. Cunoscută fiind perfecțiunea sa, atare Drept natural, care poartă și numele de drept ideal, e conceput ca un tot constituit din legi raționale perfecte, egale petnru toți și în toate timpurile. Astfel, rațiune universală a naturii omenești și drept ideal la fisiocrați sunt același lucru. O atare concepție era strâns legată de raționalism și deci țelul fisiocratismului era acela de a ilumina umanitatea asupra legilor constitutive ale unui atare drept.
Iluminismul, care va urma în scurtă vreme după formularea doctrinei politice fisiocratice, este, așadar, doar o tălmăcire în mișcarea socială a însăși acestei doctrine. Și, deși tulbure și contradictoriu, fusese complexul adevărurilor ce au constituit complexul dreptului, pe care fiecare fisiocrat căuta să-l formuleze după propria sa inspirație, comună era convingerea de a se ocupa de adevăruri limpezi și distincte, devenite, de aceea, obiectul tuturor aspirațiilor științei și vieții indivizilor. G. B. Vico observă îndată insuficiența unei atari doctrine. Rațiunea limpede și distinctă sau – cum va spune filosoful italian – „în întregime”, nu putea fi singura temelie a dreptului. Istoria dezminte aceasta, după cum o dezminte faptul că, dacă e adevărat că popoarele tind spre adevărul limpede și distinct, e de asemeni adevărat că viața lor nu e niciodată constituită numai din raționalitate. Viața popoarelor se deapănă în faze: aceeași civilizație nu e decât un proces de evoluție” (pag. 348).
Calinic Argeșeanul
