Din mila Domnului Dumnezeu sau mai bine zis, din iubirea Lui eternă, avem prilejul să venim, pe rând, în frumusețea acestei lumi văzute, cum a fost numită și de gânditorii români, cu un cap și jumătate deasupra multor popoare ale lumii.
Și filosoful Boethius a început a „se plânge de schimbarea bruscă a norocului” (pag. 86). Iată cum ar sta lucrurile:
1. Instabilitatea factorilor umani, supuși unei schimbări continue.
2. Caracterul efemer și iluzoriu al bunurilor pământești.
3. Deșertăciunea gloriei.
Iată jălania lui Boethius: „Cunosc foarte bine multiplele trucuri ale acestui monstru și familiaritatea foarte măgulitoare pe care o folosește chiar și cei pe care încearcă să-i tragă pe sfoară, până în clipa în care îi îngrozește cu o durere de neîndurat atunci când îi abandonează pe neașteptate” (pag. 86).
Starea lucrurilor (ca să nu spunem soartă sau noroc), prin natura lor sunt schimbătoare și modifică mereu viața (ca să nu spunem destinul) oamenilor: „Dacă rareori lumea nu-și schimbă chipul, dacă este atât de schimbătoare, tu te încrezi în căzătorul noroc al oamenilor și bunurile trecătoare ai încredere! Ești sigur și neclintit prin legea eternă, că nimic din ceea ce se naște nu va rămâne pe loc” (pag. 87).
Și Diego Ferrante, tălmăcind De consolatione philosophiae, se întreabă: „Dacă totul se schimbă atât de repede și nimic nu pare stabil, ce să mai sperăm? Care sunt bunurile cele mai bune pe care soarta le poate lua, cu adevărat, de la om? Și care sunt lucrurile cele mai bune de urmărit în decursul vieții? Filosofia își propune să demonstreze că bunurile pământești și fericirea pe care acestea o conferă sunt trecătoare și la fel de iluzorii, pe lângă faptul că sunt la fel de instabile precum ceea ce se naște. Ea trece în revistă bogățiile, demnitățile, puterea și gloria, pentru a demonstra caracterul lor trecător, cu toată încărcătura de rele și necazuri pe care le provoacă adesea. Toate aceste bunuri sunt, în cele din urmă, insuficiente pentru a satisface sufletul uman: bogățiile sunt efemere și nu pot fi dobândite sau păstrate fără a pierde liniștea propriului suflet; nu mai puțin înșelătoare sunt onorurile și puterea, care devin cauza nedreptății ori de câte ori sunt exercitate de oameni nedemni.”
Când se vorbește de „oameni nedemni”, să nu uităm de educația care este necesară în orice mod de activitate în societate, cât și în viața privată! Calitatea „omului demn” scade vertiginos și vom asista la o scădere și mai mare, când aproape totul se va lăsa în seama „inteligenței artificiale”, care, la o vreme, va juca „festa” omenirii!
Calinic Argeșeanul
