Filosoful Kant face ultimele precizări, în mod cu totul pe înțelesul și puterea de pricepere a celor care citesc. Este tocmai ca o axiomă sigură – nedemonstrabilă și afară de aceasta ușor de explicat, după cum se poate vedea din următoarele exemple ale dreptului public:
- „În ce privește dreptul de Stat (jus civitatis), adică cel interior: în acesta se pune întrebarea, la care mulți socotesc că e greu de răspuns, și pe care principiul transcendental al publicității o dezleagă foarte ușor: este răzvrătirea un mijloc legitim pentru un popor ca să răstoarne puterea apăsătoare a unui așa numit tiran? Drepturile poporului sunt vătămate, și lui (tiranului) nu i se întâmplă o nedreptate prin detronarea lui; în privința aceasta nu e nicio îndoială. Nu mai puțin însă pentru aceasta e totuși în cea mai mare măsură nedrept din partea supușilor de a-și căuta dreptatea în acest chip, și tot atât de puțin se pot plânge de nedreptate, dacă în această luptă ar fi înfrânți și din această cauză apoi ar avea de suferit cele mai aspre pedepse.
- Cu știuta seriozitate, Kant consideră că „conglăsuirea politicii cu morala, nu e posibilă decât într-o uniune federativă, fără de care scop toate subtilitățile ei nu sunt decât neînțelepciune și nedreptate îmbrobodită pe care să le poți interpreta în avantajul tău, oricum voiești (de pildă, deosebirea de status quo, de fait și de droit – de fapt și de drept); probabilismul: a scociorî intențiuni rele din partea altora: a considera drept un lucru de nimic, ușor de iertat, înghițirea unui Stat mic, dacă prin aceasta unul cu mult mai mare câștigă, spre pretinsul bine mai mare al lumii.”
Cu toată speranța dinamică a filosofului Immanuel Kant, ne încredințează: „Dacă este datorie, dacă este în același timp speranță întemeiată de a înfăptui starea unui drept public, fie și numai într-o apropiere la nesfârșit progresivă, atunci pacea eternă, care are să urmeze după așa numitele în chip fals încheieri de pace de până acum (în realitate armistiții), nu este o idee deșartă, ci o problemă, care rezolvă treptat (căci epocile, în care asemenea progrese se realizează, putem spune că vor deveni din ce în ce mai scurte) se apropie mereu, și tot mai mult de ținta ei!”
Pacea Eternă este o stare sfântă! Omenirea este obligată să realizeze climatul Păcii Eterne. Este condiția salvării vieții pe Pământ!
Calinic Argeșeanul
