Ne-am îndreptat spre București, care cum am putut, în atmosfera de nesiguranță, și am ajuns pe Dealul Suferințelor, cum l-am numit în sinea mea, acum renumindu-se, de către Patriarhul Daniel: Colina Bucuriei!
De la despărțirea din 4 ianuarie, Ierarhii erau și mai tăcuți, fiecare cu preocupările lui, care se citeau de pe fețe a fi un soi de spaime, care acum parcă se agravase.
Seara la cină, ușor-ușor, se mai descrețeau frunțile, bucatele de la masă arătându-și modestia și chipul de merinde sihastră. Doar eram în criză! Pe fața Patriarhului se citea un fel de liniște și chiar nădejde. Noaptea a fost un calvar. Nu s-a putut dormi, auzindu-se că pot fi surprize, a doua zi.
Dimineața s-a făcut Te-Deum-ul îndătinat. Întorși în Sala Sinodală, se face apelul nominal, care a fost ca și cel din 3-4 ianuarie 1990. La ședință participă și Ministrul Cultelor, Nicolae Stoicescu. Voi reda, în cele ce urmează, desfășurarea ședinței Sfântului Sinod, exact după notările făcute la fața locului, fără nicio tălmăcire.
Teoctist Patriarhul: ”Vremurile pe care le trăim ne răscolesc și pe noi, în slujirea lui Dumnezeu și a Bisericii Lui”! Începe să citească un material, la finalul căruia își citește și documentul de retragere din ascultarea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române!
Am rămas stupefiați! O liniște mormântală s-a așezat, nu numai în sufletele noastre, ci și în pereții Sălii Sinodale. Auzim, din liniștea de mormânt:
-Rog să fiu îngăduit la una din mănăstirile din Arhiepiscopia Bucureștilor, zice Patriarhul Teoctist cu o nonșalanță izbăvitoare.
Fără întârziere, aproape pe nerăsuflate, auzim glasul baritonal, inconfundabil, al Mitropolitului Antonie al Ardealului:
–”Hotărârea Patriarhului este de neschimbat! (o știa din Sinodul Permanent, de aseară! n.n.). Să-i dea Dumnezeu sănătate. Noi să punem în slujba Bisericii toate puterile noastre. Probleme de referință morală, a credincioșior, a preoților, a noastră, confruntați cu probleme de ordin administrativ și organizatoric. În Transilvania ne vom confrunta cu probleme grave. Autoritățile de Stat să ne sprijine, ca totul să se petreacă în pace. Confruntare cu probleme multe și grele. Program de educație creștină. De remoralizare. Propune o locotenență: mitropoliți, episcopi, episcopi-vicari!”
Adică, fiecare mitropolit: Antonie al Ardealului, Nestor al Olteniei și Nicolae al Banatului, și episcopi: Timotei al Aradului și episcopul vicar: Roman Ialomițeanul.
Gherasim al Argeșului și Râmnicului: Să se supună la vot. Tot Sinodul nu este de acord cu retragerea Patriarhului Teoctist, dar respectă voința sa de retragere.
Teoctist dă binețe și se retrage eliberat!
Antonie Mitropolitul: Cel mai vechi la hirotonie din Sinodul Permanent: Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, preia conducerea ședinței.
Între timp, afară, în curtea Dealului Patriarhiei, peste 150 de preoți de prin București „doritori de înnoiri” și cei veniți de la Alba Iulia, pentru a-l da jos pe episcopul Emilian Birdaș, strigau cu glas sonor izbăvirea. Episcopul Damaschin Severineanul, ieșea din ședință și se furișa să vadă cum merg strigăturile și presiunile de afară spre ședința Sinodului, iar Galeriu umbla cu hârtia de retragere făcută de Patriarh, cerându-i, cu pioșenia știută de o lume, să pună, cu mâna sa, data retragerii! Și-a mângâiat barba cu evlavie și a ieșit pe balcon să anunțe ”vestea cea mare” a retragerii Patriarhului Teoctist.
Mi s-a șoptit că a fost bucurie mare, iar unii, mai zburdalnici, se veseleau ridicând mâna în forma care însemna: Victorie!, neștiind că se cam grăbeau.
Se propune transferarea Episcopului Emilian la o altă Eparhie, iar Ministrul Stoicescu a propus ca să se retragă și să fie pus undeva locțiitor. Episcopul Timotei este bucuros să-l primească la Arad, ceea ce se și acceptă.
Justinian Maramureșeanul: ”Consider că acum este începutul sfârșitului!”
Se pune apoi problema alegerii arhiereilor vicari.
Roman Ialomițeanul: ”Să se rezolve problemele administrative – vicar administrativ, și apoi arhiereu vicar.”
Se propune la Alba Iulia, preotul Ioan Andreicuț, cel susținut cu efervescență duhovnicească, de armata clericală, formată de Emilian, care fiind cam aspru, și-a ridicat hirotoniții în cap.
Preot Constantin Galeriu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor (pus de Teoctist în preziua Revoluției!), era în Grupul de Reflecție: Sinodul poate să opteze!
Roman Ialomițeanul: ”Presiunea maselor, preoți și credincioși. Consiliul Național Bisericesc trebuie consultat, membrii (preoți și civili). E voința proprie de a pleca. Mă dezleg de această sarcină”.
Galeriu: ”Act fundamental”!
N. Stoicescu, ministrul Cultelor: ”Să se anunțe mulțimii retragerea din scaunul de Patriarh a lui Teoctist”.
Damaschin Severineanul: ”Sfântul Sinod poate hotărî, nu cei ce agită din ascuns. Sfântul Sinod – poziția Bisericii. Să nu luăm măsuri când suntem presați. Se ascund sectanții și de alte ideologii.”
Roman Ialomițeanul: ”Cererea Patriarhului de a pleca! Iosif Gheorghian a cerut să plece la 1896! L-au chemat înapoi! Noi deviem. Patriarhul nici măcar nu mai voiește să participe la Sinod.”
N. Stoicescu: ”O broșură lămuritoare asupra Decretului cu Greco-Catolicii. Materiale cât de curând tipărite pentru lămurire. Să luăm situația existentă– poziția Sinodului și cât mai repede posibil.”
Prof. Ioan Floca: ”Greco-catolicii n-au rămas cu statut ci s-au lipit romano-catolicilor.”
Roman Ialomițeanul: ”Pastorală cu elogiu la adresa Preafericitului Patriarh și apel la unitate. S-a produs un eveniment mare, iar greco-catolicii vor să dezmembreze Biserica Ortodoxă.”
Epifanie al Buzăului: ”Să facem apel și nu elogiere.”
Antonie Mitropolitul: ”Apel la păstrarea unității, problemă stringentă.”
Vasile Târgovișteanul: ”Pastorală, mai întâi.”
Lucian Tomitanul: ”Pastorală către credincioși.”
Epifanie al Buzăului: ”Trebuie tipărită Pastorală către credincioși.”
Justinian Maramureșanul: ”Să înțelegem că problema Patriarhului nu mai șochează. Trebuie separate planurile.”
Nicolae Mitropolitul: ”S-a dat un comunicat, nu mai este nevoie de nicio Pastorală.”
Lucian Tomitanul: ”Un apel la unitate.”
Justinian Maramureșanul: ”Apel la conștiință și rațiune.”
Roman Ialomițeanul: ”Fiecare episcop, în episcopia lui dă o pastorală către credincioșii pe care îi păstorește.”
Epifanie al Buzăului: ”Apel din partea Sinodului.”
Antonie al Ardealului și Nestor al Olteniei: ”O Comisie formată din: Antonie, Nicolae, Vasile, Justinian, Ioan Floca, Vicarul Pârvu, Consilierul Juridic Neagu Ioan și Mircea Pârvu, consultant drept internațional. Această comisie formată pentru un eventual dialog cu Frontul Salvării Naționale, când cer revendicări foștii greco-catolici.”
Pârvu Constantin: ”28 ianuarie, alegeri în Consiliile Parohiale. Telefoane și telegrame.”
Nicolae Mitropolitul: ”Vid de autoritate. După Paști, alegeri, efectiv. La unele Eparhii nu s-a comunicat constituirea de organe provizorii. Într-o lună se pot alege protopopii.”
Roman Ialomițeanul: ”Constituirea provizoratelor. Urgent! Calendaristica alegerilor, care este perioada? Declanșarea alegerilor: alegerea protoiereilor, într-o lună de zile: 20 ianuarie – 20 februarie, 3 inși propuși, apoi alegere. Niciun protopop în Comisie. Se comunică data de alegere a protoiereilor. Oficiul protopopesc funcționează cu această comisie numită de Centrul Eparhial. Această comisie prezintă 3 candidați pentru votare: Vot secret! Episcopul alege pe cine crede? Cel care are cele mai multe voturi.”
Calinic Argeșeanul: ”Noi deja am ales (8 ianuarie 1990) la Câmpulung, protoiereu, prin vot secret.”
Roman Ialomițeanul: ”Alegerea se face după dizolvare. Alegere democratică.”
Preot Armand Munteanu, cel care era Președintele Consistoriului Central Bisericesc: ”Doleanțe și propuneri: Biblie, tiraj de masă; preoți tineri, curați îmbrăcați, decât bătrâni picurați; revitalizarea vieții mănăstirești; s-a anunțat la Radio, că s-a reînființat Ministerul Cultelor; publicații religioase; spațiu ferm la Radio și Televiziune: Patriarhie, episcopie, mănăstire, etc. Știri cu viața Bisericii noastre; inițierea unui program vast de construire a bisericilor, o Catedrală Patriarhală; învățământul religios în școală; preoți militari, etc.”
Antonie Mitropolitul: ”Propuneri de perspectivă pentru viitorul Patriarh;”
Roman Ialomițeanul: ”Se făgăduiește mult, dar vom fi judecați după cum facem. Disciplinarea preoților! Înduhovnicirea lor! Ăsta e lucrul cel mai important. Să făgăduim puțin ca să putem face ceva.”
Nicolae Mitropolitul: ”Unele din acestea să fie făcute public.”
Epifanie al Buzăului: ”Vestitorul, revista, să i se schimbe titulatura în Lumina! Vestitorul Bisericesc – la Buzău – prima revistă din țară.”
Nifon Ploieșteanul: ”Telegramă la domnul Iliescu pentru reînființarea Ministerului Cultelor.”
Damaschin Severineanul: Citește Apelul către creștinii ortodocși români: Unitatea în Libertate.
Vasile Târgovișteanul, anunță: ”Ajutoare – descentralizare – prin Eparhii – un Comitet de distribuire a bunurilor. Stație Radio, Tv, mașini de imprimat rapid, mașini de scris, calculatoare, culori pentru pictură, material pentru restaurări, foiță de aur pentru catapetesme, soluții omologate UNESCO. Celelalte biserici confesionale se vor organiza cu acest prilej o Comisie!”
Ministrul Cultelor, domnul Nicolae Stoicescu: ”În Departament numai oamenii care iubesc Biserica. Ofensiva Ortodoxă, să liniștească lumea pentru a intra în normal. Acțiune puternică împotriva detractorilor, pentru că ei atacă la unitatea Neamului Românesc. Țel comun al Bisericii și Statului. Să funcționeze Consilieri ai Cultelor. Locurile vacante de arhierei-vicari, imediat să se ocupe și locul de mitropolit la Iași. Proiectul de Lege al Cultelor (comisie de facere). Avem tot sprijinul conducerii de Stat.”
Nicolae Mitropolitul: ”Tot ce ne-ați comunicat, Domnule Ministru, este mai mult decât îmbucurător. Să asigurați conducerea României libere că vom sluji Biserica și România.”
Antonie Mitropolitul: ”Aprobări, trebuie făcută o adresă către Ministerul Cultelor. Departamentul Cultelor se desființează. Se va reorganiza.”
Ministrul Stoicescu:
”Evidențe cu locașurile de cult, starea lor, reparații, toate bisericile în construcții. Unde e nevoie, mai multă urgență! Arhitectură regională, respectată cu atenție. Direcția Monumentelor Istorice, avize pentru arhitectură și rezistență;
Evidența Bisericilor Greco-Catolice (foste) precum și clădirile anexe și patrimoniu funciar;
Dialogul reprezentanților Bisericii Ortodoxe cu Biserica fostă Greco-Catolică;
Lucru de prevenire și apărare a B.O.R., cu mijloace pașnice. Se va stabili o bază legală.”
Floca Ioan: ”Alegeri imediate!” (avea diabet, mai ațipea și când se trezea, striga: Alegeri imediate!)
Ministrul Cultelor: ”Îmi exprim nădejdea că totul va fi bine – toate condițiile se vor crea. Biserica are un rol mare, educativ, în creșterea caracterelor.”
Așa s-a revărsat spre chindii prima zi a Sinodului românesc, în care Patriarhul Teoctist și-a cerut plecarea la mănăstire pentru pocăință și mântuirea sufletului!
Arhiereii Sinodului Românesc nu au fost de acord cu plecarea Patriarhului, așa, intempestiv. Roman Ialomițeanul nu se aștepta la hotărârea radicală a Patriarhului. Se vedeau pe fața lui trăsături de regret și vinovăție, într-un fel, că prea se rățoia la toată lumea și mereu contrazicea pe Teoctist Patriarhul, fapt ce nu va fi uitat de bietul Patriarh, care îmi amintea mereu de ”vrăjmașul de Roman”.
Gherasim Episcopul a protestat vehement, că Patriarhul dezertează de la datorie și că nu este de acord cu fuga de răspundere, iar Gherasim Cucoșel argumenta canonic, fără încetare, că o asemenea atitudine din partea unui Patriarh, nu poate fi iertată de canoane, și că, dacă nu renunță la retragere, trebuie judecat și caterisit!
Așa, da, atitudine!
Peste întregul Sinod și peste Patriarhia Română a coborât zăbranicul tristeții generale. Biserica românească nu mai avea Patriarh, ci doar o Locotenență Patriarhală, până la alegerea unui nou patriarh.
Grupul de Reflecție era foarte atent la ceea ce se întâmpla în ședința Sinodului Bisericii Ortodoxe Române. Dumnezeu Atoateștiitorul, Singurul, știe inimile celor din sânul Sinodului, dar și inimile celor din sânul Grupului Reformator! Din memoriile lui Bartolomeu Anania am desprins faptul că tocmai el stătea cu sufletul până în gât, temându-se, ca nu cumva Teoctist Patriarhul să se răzgândească de la hotărârea fermă, făcută, auzită și difuzată. Că Anania era în așteptare și cu ochii pe limbile ceasornicului, deci era la maximum interesat. Personal notează în Memorii (pag. 676): ”Joi, 18 ianuarie, la ora 13.40 (fix!) un telefon de la Doru Baconsky: În ședința plenară a Sfântului Sinod, patriarhul și-a prezentat demisia. De asemenea, episcopul Emilian Birdaș, de la Alba Iulia. În față: 100-150 de preoți turbulenți. Peste puțin, printr-un nou telefon al lui Doru, dar și prin Tv România, aflăm că locotenența scaunului patriarhal, pe durata vacanței este alcătuită din mitropoliții Antonie, Nicolae, Nestor și de episcopii Timotei și Roman, care vor conduce prin rotație, câte o lună.”
*
Vestea s-a dus ca fulgerul!
Mass media ”înfuleca” prada dusă pe apa sâmbetei. Celor cărora le stătea Teoctist, ca un nod în gât, acum răsuflau ușurați că nu s-au ostenit degeaba, iar doritorii de patriarhat au intrat în alertă: care va fi norocosul? Ce se gândea la Sinod și ce era pe afară!
La cină, Patriarhul ”de la sine putere retras” și neaprobat de sinodali, a participat cu o dezinvoltură uluitoare. Mă uitam fascinat, de parcă ar fi fost în prima zi de la intronizarea ca Patriarh!
Avea o voie bună, rar întâlnită! Nicio umbră de supărare sau de grijă. Era ceva nou pentru mine. În câțiva ani l-am cunoscut destul de bine ca să-mi dau seama când se comporta egal cu sine.
Era o eliberare! Atunci când a zis că dorește să se bucure de libertate și pentru sine, și că acum a venit vremea, mă apucase fără să vreau un fel de ciudă. El a avut curajul să se elibereze de pustiul și nesiguranța zilei de mâine.
Dădea ultimele sfaturi și transfera greutățile de pe umerii săi, locotenenței patriarhale, deslușind ultimele activități și planuri începute pentru a fi continuate, dacă se găsește de cuviință.
Vorbind și gustând câte ceva, tot își ascundea mâna stângă cu grijă, trăgându-și mâneca reverendei ca să nu se vadă. Am zărit mâna neagră și anumite pete înnegrite pe deasupra urechilor. Din cauza tensiunilor se spărseseră vasele și inundaseră întreaga mână.
De aceea s-a și pregătit și s-a internat de urgență la Elias, unde va sta o bună vreme, până când a dispărut posibilitatea unei îmbolnăviri subite.
Cu exactitate kantiană, văzând Memoriile lui Anania, observăm că a notat matematic: ”În seara aceleași zile, la ora 22.30, un telefon de la o secretară de cabinet de la Palatul Victoriei:
Domnul Gelu Voican Voiculescu, Vicepreședinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale, dorește să vă vadă urgent.
Bine! Pot veni mâine, în cursul dimineții? Spuneți-mi la ce oră.
Nu mâine, ci acum.
Ei, Doamne, dar se apropie miezul nopții.
Acum! Așa avem ordin. Știm unde locuiți, vine de la noi o mașină, cu cineva care să vă conducă, vă rugăm să coborâți în fața blocului.
Din mașină a coborât un bărbat tânăr care mi s-a prezentat ca fiind preotul Dicu din Buzău, participant la Revoluție și devenit un apropiat al domnului Voican. Mașina avea un ecuson special, cu care a străbătut piața din fața Palatului Victoria, înțesată ca în vreme de război, cu tancuri, tanchete, transportoare blindate, posturi de mitralieră, etc. (vă dați seama în ce atmosferă bucureșteană se ținea Sinodul postrevoluționar! n.n.). Înlăuntru, la parter, miros greu, zeci de soldați care dormeau pe canapele, pe scaune și pe jos, îmbrăcați și înarmați, gata de luptă la nevoie.” (pag. 676).
Acum, când scriu, după douăzeci și cinci de ani, despre acele vremuri, sunt bucuros că Anania și-a scris memoriile și a zugrăvit așa de exact situația de atunci. Parcă-l văd pe Anania cum a strâmbat din nas, când pe la nări s-a apropiat damful de nespălat!
Continuă în jurnalul său:
”Ca să nu mai descriu drumul parcurs până în Cabinetul sărac și sobru al lui Gelu Voican Voiculescu, ce se ocupa la ”vârf” de Armată, Securitate și Culte, să vedem ce se spune în Memorii (pag. 677): ”În această ultimă calitate mi-a făcut cunoscut că, imediat ce s-a știut de retragerea Patriarhului Teoctist, conducerea FSN, s-a întrunit de urgență, a luat cazul în dezbatere și au hotărât că succesorul nu poate fi altul decât părintele Anania, cunoscut prin ….bla-bla-bla…”
L-am ascultat calm și i-am răspuns cât mai scurt:
Domnule Vicepreședinte, vă mulțumesc pentru acest gând, dar nu pot accepta, din două motive, unul din principiu și altul de ordin personal. Mai întâi, îmi place să cred că a trecut vremea când patriarhul, episcopii și mitropoliții erau numiți în cabinetele ministeriale și că Biserica va fi lăsată să-și rezolve singură problemele. În al doilea rând, nu sunt interesat… Și acum, fiindcă văd aici niște vin și două pahare, propun să ciocnim în sănătatea dumneavoastră.
Asta a fost tot.
Vin s-a turnat, dar nu s-a băut!”
La refuzul propunerii de către FSN pentru patriarhat, nici poftirea lui Anania, la un pahar de vin, deși trebuia să o facă gazda, s-a refuzat gestul. Erau acum chit pe chit. Așa era Anania, întocmai!
Întorcându-se spre ”bojdeuca” de la etajul de pe Brezoianu, ”Preotul Dicu nu se dumerea cum de fusesem eu în stare să dau cu piciorul într-un asemenea chilipir.”
Tocmai pentru asta. Că era un chilipir!
Ierarhii întruniți la Sinod, chemați de ”Teoctist cel Plecat”, acum, n-au știut nimic, sau aproape nimic, de candidatul FSN-ului la tronul patriarhal a lui Anania cel ”Nocturn”, de data asta!
Pe 19 ianuarie 1990, ședința Sinodului decapitat este prezidată de Episcopul Timotei al Aradului. Ca să vezi și să te înminunezi! Ipostaza aceasta stânjenitoare venea pe capul bietului Timotei, ca o mantie cenușie, ce-l învăluia cu totul, de nu se mai zărea nici urmă de purtător.
Asta zic, ca să mă amuz, că este geamăn, ca mine și cred că așa se simțea într-o postură aiurea pentru delicatețea lui de prunc sfielnic. Dar tăcea, zâmbea cu precauție și se supunea unei situații anapoda de neghioabă.
La această ședință este invitat episcopul Justinian Maramureșanul să ia cuvântul, în legătură cu problema greco-catolicilor. S-a lucrat la un material special, la care a ostenit o noapte întreagă, Profesorul de drept Ioan Floca și cu Pârvu Mircea (consilier juridic la Ministerul de Externe).
Ca să fim speriați din ce în ce mai mult, ni s-a spus spre ”încurajare” că romanii-catolicii cer reactivarea Concordatului cu Vaticanul.
Se reiau anumite probleme din ziua de 18 ianuarie, făcându-se precizări complementare. Se cerea ca Sfântul Sinod să facă un apel la Unitate și consolidarea Bisericii Ortodoxe și să nu se lase înșelați de diferite grupări religi-oase.
În legătură cu proprietățile ”confesionale” care au început deja să fluture peste firea Ardealului, s-a hotărât că patrimoniul bisericesc aparține parohiei și numai dacă o parte a membrilor din parohie trec la altă credință, se va opera procentual, potrivit codului civil român.
Mai practic, Părintele Ioan Floca, propune deplasarea pe teren, în întreaga Transilvanie, cu prof. Mircea Păcurariu, pentru a se lămuri lucrurile la fața locului, mai ales, că aproape toți preoții, de generații întregi, au fost studenții lor la Facultatea din Sibiu.
Roman Ialomițeanul: ”Un apel, o hotărâre a Sinodului? Fiecare Eparhie să trimită un apel despre poziția Sinodului, cu articole și materiale lămuritoare.”
Așa s-a încheiat, al II-lea Sinod, din luna ianuarie 1990!
Cum am putut, fiecare, pe proprie răspundere, ne-am întors la casele noastre, cu doi ierarhi retrași, din Biserica lui Hristos!
Calinic Argeșeanul, Toată vremea-și are vreme, volumul IV, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2015.
