Scrierile lui Victor Hugo, m-au fascinat din tinerețe. Aveam impresia că el a scris și pentru mine, mai ales că personajul său, Cosette, se asemăna în suferințele pe care le-a îndurat și mama mea din fragedă tinerețe.
Fin observator, autorul descria cu atenție unele personaje: „Stătea acolo singur, numai cu el însuși și pe gânduri, cu seninătatea văzduhului, deschizându-și sufletul gândurilor care vin din necunoscut. Meditația omenească nu are margini. Pe răspunderea ei, își analizează și își adâncește propria cale. Există meditații pe care le-am putea numi verticale. Când te afunzi în adâncul lor este nevoie de timp ca să te întorci pe pământ!” (Apud: Mizerabilii, vol. II)
A „cădea” pe gânduri este o poveste veche. „Cazi” pe gânduri, dar să ai grijă să nu-ți rupi picioarele și nici să-ți spargi capul tău, dar nici la alții, c`apoi, aceea nu mai este meditație. Așadar, efortul gânditorului este să mediteze în mod util, pentru că adevăratul gânditor creează. Din această creație apar în anumite momente, diversele forme de progres destinate să pătrundă în Marele Posibil Omenesc, în realitate, în viață.
Se recomandă, pentru cine primește, ca în fața naturii să nu te crezi nici mare, nici mic, ci Meditează! Am întâlnit și eu mulți oameni cu aplecare spre meditație. Am considerat meditația, o formă de leac pentru cei care se doresc domoli, la a gândi învolburat, ca uraganul sau oarecare furtună. Și apoi, lent să te trezești din reveria visurilor molcome care, uneori, te fac să devii un molatec la împlinirea celor bine gândite.
Așadar, este necesar să avem o cât de sumară Logică pentru a așeza în pagina geometrică ceea ce ne-a străbătut mintea, cu voia noastră sau, de multe ori, din voia spiritelor care umblă prin văzduhuri. De aceea, Sfântul Apostol Pavel, în epistola sa către Corinteni, vorbește despre un dar special: „Darul deosebirii duhurilor” (I Corinteni 12, 10).
Subliniem: Logica este geometria inteligenței și este necesară gândirii; dar nu reușești să gândești numai cu logică, după cum nu poți să desenezi un peisaj numai cu ajutorul geometriei.
Gândirea fulgerătoare, tunătoare, trebuie să aducă, în mod firesc ploaia binefăcătoare a meditației, care așează lucrurile pe făgașul cel drept.
Cine gândește bine și frumos pășește spre lumea meditației, care lucrurile bine le așează!
Calinic Argeșeanul