Pe măsură ce creștinii creșteau numeric, autoritățile imperiale au reacționat. Sărbătoarea păgână a soarelui, instituită de împăratul Aurelian în anul 274, la 17 decembrie, prin stabilirea cultului lui Sol Invictus în preajma solstițiului de iarnă, poate fi privită mai degrabă ca o încercare de a păgâniza o dată deja semnificativă pentru creștini, care începuseră să se înmulțească considerabil în Imperiul Roman. Aceasta nu minimalizează valoarea credinței creștine; dimpotrivă, arată forța mesajului creștin: oamenii percepeau ceva real și transformator în Hristos, iar societatea încerca să rămână relevantă prin religia oficială sau rituri solare.
Creștinismul nu s‑a lăsat redus la simboluri astronomice, ci a proclamat Persoana care schimbă istoria.
Crăciunul nu este o simplă convenție calendaristică sau un prilej de sărbătoare culturală; el anunță ceva esențial: intrarea lui Dumnezeu în istorie, „Cuvântul S‑a făcut trup” și începutul unei noi etape a mântuirii pentru întreaga Creație.
Unii etimologi leagă cuvântul „Crăciun” de latinescul creatio/creationem — „creațiune”, „naștere” — punând astfel în lumină ideea că, odată cu nașterea lui Hristos, creația intră într‑o fază nouă, începută de Dumnezeu Însuși.
Data de 25 decembrie se află lângă solstițiul de iarnă, acel punct din an când, încă din Antichitate, oamenii observau că, de‑acum înainte, lumina zilei crește și noaptea se scurtează. Pentru mulți antici, această zi semnifica o „renaștere a luminii”. În acest sens, unii afirmă că Crăciunul, suprapunându‑se unor celebrări ale „luminii” din tradițiile păgâne, a fost primit mai ușor de comunitățile treptat creștinate. Totuși, chiar dacă pare convingătoare la prima vedere, această teorie nu are sprijin în scrierile vechi: autorii creștini ai vremii nu au făcut o legătură directă între solstițiu și nașterea lui Iisus. Chiar dacă s‑ar fi petrecut o suprapunere a unor elemente culturale, asta este firesc în procesul convertirii și nu este o dovadă a golirii sensului creștin sau a unui compromis în sincretism.
Creștinismul nu neagă realitatea naturală a creșterii luminii din această lună; Dar biblia spune că adevărata Lumină nu este soarele material, ci Hristos, Dumnezeul întrupat, „Soarele Dreptății”, despre Care profetul Maleahi grăiește: „Iar vouă, celor ce vă temeți de Numele Domnului, va răsări Soarele Dreptății și vindecarea va fi în aripile Lui” (Maleahi 3, 20). Sensul principal al datei rămâne astfel unul duhovnicesc și teologic, nu pur astronomic sau mitologic.
De fapt, troparul Bisericii redă limpede această profunzime: „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit‑a lumii lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s‑au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul Cel de sus, Doamne, Slavă Ție!”
Sfântul Ioan Gură de Aur (sec. IV), un exeget și predicator priceput, folosește imagini din cultul evreiesc pentru a arăta că luna decembrie este potrivită pentru Naștere. El spune la predică: „O dată pe an, arhiereul intră singur în Sfânta Sfintelor din Templu. Când se întâmplă asta? În luna septembrie. Atunci a intrat preotul Zaharia în Sfânta Sfintelor și i s‑a vestit despre nașterea lui Ioan Botezătorul. După slujba sa, când s‑a întors acasă, soția lui a rămas însărcinată. Când Elisabeta era în luna a șasea, adică în martie, Fecioara Maria a început să zămislească. Numărând apoi nouă luni de la aprilie, vom ajunge în luna de față (decembrie), luna în care S‑a născut Domnul nostru Iisus Hristos.”
Până în a doua jumătate a secolului al IV‑lea, în Răsărit Nașterea Domnului era adesea sărbătorită la 6 ianuarie, în aceeași zi cu Botezul Domnului (sărbătoarea Arătării/Teofaniei). Totuși, odată cu consacrarea datei în Apus, Sfântul Ioan observă că tradiția occidentală și calculele biblice converg, ceea ce întărea motivația pentru 25 decembrie. El atrage atenția însă asupra lucrului esențial: calendarul rămâne un instrument; scopul este închinarea la Persoana Domnului, nu disputa despre cifre. Chiar dacă data sărbătorii a fost stabilită de la Roma, tot de acolo se cunoștea și data recensământului care fusese ordonat de împărat. (Predici la Sărbători Împărătești și Cuvântări de Laudă la Sfinți, trad. Dumitru Fecioru, Institutul Biblic, București, 2014, p. 18)
Sfântul Grigorie de Nyssa, trecut la Domnul în anul 395, la vârsta de 60 de ani, unul dintre cei mai mari Părinți capadocieni și frate al Sfântului Vasile cel Mare, a scris o Omilie la Nașterea Mântuitorului. În această omilie, Sfântul Grigorie vorbește despre tainele nașterii lui Hristos.
El subliniază că Iisus Se naște în timpul recensământului sau înscrierii populației pentru plata tributului. Acest recensământ a fost poruncit de împăratul roman Octavian Augustus, care a domnit între anii 27 î.Hr. și 14 d.Hr. Scopul recensământului nu era curiozitatea pentru numărul de locuitori, ci colectarea tributului și a impozitelor, care susțineau armata și construirea drumurilor, podurilor și a altor monumente și edificii în Imperiul Roman. Această înscriere este, așadar, legată de tribut.
Sfântul Grigorie se întreabă: ce legătură are nașterea Domnului cu plata tributului cerut de împărat? Și răspunde că Hristos S‑a născut în timpul recensământului legat de tribut pentru a arăta că a venit să elibereze pe cei care, din cauza păcatului, plăteau tribut morții, adică oamenii muritori. A plăti tribut morții înseamnă a muri, iar toți oamenii, ca urmare a păcatului, merg spre moarte și plătesc tribut morții. Dar Hristos vine în lume, Se arată ascultător până la moarte pe Cruce, Se arată smerit prin îngroparea Sa în pământ și Se arată biruitor prin Învierea Sa din morți, dăruind oamenilor muritori viața veșnică.
Trebuie știut că în acea perioadă copiii de la 12 plăteau statului roman o taxă. O altă informație prețioasă este că recensământul a fost realizat de când Quirinius ocârmuia Siria, în cadrul căreia era inclusă și Iudeea. Quirinius a domnit în Siria în două perioade distincte, iar în acest context au fost efectuate două recensăminte separate.
„Primul recensământ”, menționat în Luca 2:2, a avut loc în timpul primului său mandat de guvernator, iar al doilea recensământ este amintit în Fapte 5:37, desfășurându‑se probabil între anii 6 și 7 d.Hr. (Josephus leagă acest al doilea recensământ de o revoltă condusă de Iuda din Galileea). Cuvântul grecesc pentru „primul” din Luca 2:2 este o formă a cuvântului protos și poate fi tradus prin „înainte”. Astfel, Luca 2:2 ar putea fi redat și ca: „Acesta a fost recensământul făcut înainte ca Quirinius să fie guvernator al Siriei.” Această nuanță explică faptul că primul recensământ și domnia efectivă a lui Quirinius nu sunt contradictorii, ci se completează în contextul istoric.
Luca, autorul atât al Evangheliei după Luca, cât și al Faptelor Apostolilor, și‑a propus să facă „o cercetare cu de‑amănuntul” (Luca 1:3). Această atenție la detalii reiese și din faptul că menționează două recensăminte, iar primul coincide cu Nașterea lui Iisus.
În anul 1961 au fost descoperite mai multe documente administrative din secolul al II‑lea aparținând unei femei evreice pe nume Babatha. Din acestea aflăm că Babatha era căsătorită cu un evreu pe nume Iuda, fiul lui Eleazar Kethushyon, iar relațiile lor aveau și o componentă economică reglementată de autoritățile romane. În anul 127, Iuda a mers împreună cu Babatha la Rabbath Moab pentru a‑și declara proprietățile în fața guvernatorului roman al Arabiei, ca parte a unui recensământ local.
Similaritatea cu povestea Dreptului Iosif și a Fecioarei Maria este evidentă: pentru a nu pierde drepturile asupra terenurilor, familia lui Babatha a fost nevoită să parcurgă 40 km până la Rabbath. Probabil, Dreptul Iosif și Fecioara Maria au făcut un drum asemănător, de la Nazaret la Betleem, pentru a‑și declara posesiunile.
Aceste descoperiri confirmă că relatările evanghelice se bazează pe contexte istorice, oferind sprijin ipotezei că evenimentele descrise în Evanghelii sunt veridice din punct de vedere istoric.
✍️ Protos. Prof. Rafael Vintilă
Paraclisul Universitar „Întâmpinarea Domnului” – Rectorat Pitești
📌 Un proiect al Sectorului Cultural și Comunicații Media și al Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului
