Pentru că, de la Adam și Eva încoace, omul nu mai trăiește „acasă”, ci în pribegie. Trăim într-o lume în care te poți rătăci ușor: mintea se împrăștie în o mie de direcții, inima se leagă strâns de lucruri trecătoare, iar drumul spre Dumnezeu nu mai e axa vieții, ci doar o opțiune printre altele. Și totuși, Dumnezeu nu ne lasă singuri…
Sfânta Scriptură ne spune limpede despre îngeri: „Îngerii oare nu sunt toţi duhuri slujitoare, trimise ca să slujească, pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii?” (Evrei 1,14). Adică: nu suntem abandonați pe câmpul de luptă al acestei lumi. Dumnezeu trimite lângă fiecare om un înger păzitor, ca însoțitor pe calea mântuirii.
Un exemplu minunat este Cartea lui Tobit. Tobie nu pleacă singur la drum; este însoțit, chiar dacă nu știe la început, de Arhanghelul Rafael. Tatăl lui îl încredințează protecției lui Dumnezeu și spune cu o încredere care ar trebui să ne devină și nouă firească: „Căci un înger bun va merge împreună cu el, şi va avea izbândă la drum şi se va întoarce sănătos!” (Tobit 5, 22). Asta vrea și Dumnezeu pentru noi: să nu ne trăim viața la voia întâmplării, ci însoțiți de un înger bun, care să ne ajute să nu ne pierdem capul când vin ispitele, presiunile de grup, dependențele și toate încurcăturile lumii de azi.
Scriptura ne reamintește și ceva esențial: aici nu suntem „definitiv” acasă. „Zilele anilor noştri sunt şaptezeci de ani; iar de vor fi în putere optzeci de ani şi ce este mai mult decât aceştia osteneală şi durere; că trece viaţa noastră şi ne vom duce.” (Ps. 89, 10–11). Viața aceasta trece repede, iar îngerul păzitor este cu tine în toată această trecere, de la primul plâns până la ceasul din urmă.
Pentru cei mai mulți, lunea e doar începutul grăbit al săptămânii: trafic, telefoane, liste de făcut, agende pline. În Biserică, lunea are însă un chip cu totul diferit: este ziua Sfinților Îngeri, zi dedicată celor care ne poartă pe nevăzute, ne păzesc gândurile, ne ocrotesc pașii și ne mențin atenția spre Dumnezeu. Din această evlavie s-a născut, mai ales în mănăstiri, obiceiul ca viețuitorii să postească lunea, alături de miercuri și vineri. Unii credincioși mireni, mai râvnitori și cu binecuvântarea duhovnicului, își asumă și ei această mică nevoință, ca pe un mod discret de a mulțumi lui Dumnezeu pentru îngerul păzitor.
Dar Domnul ne pune înainte și o măsură clară, ca să nu ne lăudăm doar cu formele exterioare: „Căci vă spun vouă că, dacă nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor și a fariseilor, nu veți intra în împărăția cerurilor” (Matei 5, 20). Iar Evanghelia ne arată că fariseul se lăuda înaintea lui Dumnezeu: „Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câștig” (Luca 18, 12). Cu alte cuvinte, simplul fapt că postești nu e o medalie. Fariseii deja făceau asta. Creștinul este chemat să meargă mai adânc: nu doar să țină stomacul mai gol, ci să lase inima să se umple de smerenie, de milă, de rugăciune. Așa se leagă lunea de îngeri: nu doar printr-o tradiție frumoasă, ci printr-un mod de viață duhovnicească, în care încercăm să trăim cum se cuvine înaintea lui Dumnezeu.
Este important să știm și că ființele umane nu devin îngeri după moarte. Oamenii rămân oameni, iar îngerii rămân îngeri; sunt două feluri diferite de făpturi create de Dumnezeu. Sfintele Scripturi din Tradiția Bisericii sunt limpezi: după moarte, sufletul omului stă înaintea lui Dumnezeu, trece prin judecata particulară, gustă o începută pace și odihnă în prezența Lui, dacă a murit în pocăință și comuniune, sau o stare de suferință, dacă s-a rupt voit de Dumnezeu, toate acestea în așteptarea învierii de obște.
Tradiția ne vorbește și despre cerul al treilea (II Corinteni 12, 2) ca despre o catedrală vie, plină de lumină și slujire. Profetul Daniel Îl vede pe Dumnezeu înconjurat de o mulțime nesfârșită de îngeri: „mii de mii Îi slujeau și zeci de mii de ori zeci de mii stăteau înaintea Lui” (Daniel 7, 10). Este imaginea unei liturghii neîncetate, a unei „oști cerești” care nu obosește niciodată să-L slăvească pe Dumnezeu. În fiecare Liturghie, Biserica ne spune că tocmai această lume îngerească este prezentă cu noi. De aceea preotul se roagă tainic: „Că stau înaintea Ta mii de arhangheli și zeci de mii de îngeri, heruvimii și serafimii…”. Asta înseamnă că atunci când stăm în biserică nu suntem doar „noi, câțiva oameni”. În jurul Sfântului Altar se află aceeași „oaste cerească” de care vorbește Scriptura: îngerii pe care i-a văzut Profetul Daniel, îngerii care au cântat la ieslea din Betleem. Când auzim la Liturghie: „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot…”, nu este doar un imn din strană, ci ecoul unei cântări veșnice în care ne prindem și noi, pentru câteva clipe, împreună cu „zeci de mii de îngeri” care stau înaintea lui Dumnezeu.
Tocmai de aceea, Biserica este foarte atentă atunci când vorbește despre îngeri și ne avertizează împotriva „cultului fals al îngerilor”, despre care pomenește Sfântul Apostol Pavel (Coloseni 2, 18). Din păcate, acest cult fals reapare astăzi sub forme „moderne”: „terapie cu îngeri”, „mesaje de la îngeri”, „tarotul îngerilor” și alte practici New Age. În astfel de abordări, îngerii sunt rupți de Dumnezeul Cel Viu și transformați fie în „energii” impersonale, fie în „spirite-ghid” puse la dispoziția dorințelor noastre. Asta nu mai este credință, ci magie ambalată spiritual-sincretist.
Pentru Biserica Ortodoxă, criteriul este foarte clar: numai Dumnezeu, prin firea Sa, este vrednic de adorare. Îngerii nu sunt „alternative” la Dumnezeu și nici surse autonome de putere, sănătate, succes sau „inițiere spirituală”. Orice „cult al îngerilor” care îi scoate din legătura lor cu Hristos și îi transformă în instrumente pentru împlinirea poftelor noastre este o rătăcire și trebuie respins cu fermitate. Creștinul nu caută informații „secrete” de la îngeri și nu plătește „ședințe spirituale”, ci se roagă lui Dumnezeu, iar pe sfinții Săi îngeri îi cheamă smerit ca pe niște slujitori ai voii lui Dumnezeu și ocrotitori ai mântuirii noastre.
În centrul lumii îngerești stă Hristos, Împăratul lor. Îngerii Îi aparțin Lui: «Când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El…» (Matei 25, 31). Ei sunt ai Lui pentru că au fost creați prin El și pentru El: «Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii: toate s-au făcut prin El şi pentru El» (Coloseni 1, 16). Când cinstim îngerii, de fapt slăvim înțelepciunea și iubirea lui Dumnezeu, care ne-a dăruit asemenea însoțitori nevăzuți.
De aceea, se cuvine să-L lăudăm și să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru sfinții Săi îngeri și pentru îngerul nostru păzitor. În același timp, avem datoria să avem grijă să nu-i întristăm și să nu-i îndepărtăm prin păcatele noastre (cf. I Corinteni 11, 10; I Timotei 5, 21). Prin fiecare rugăciune rostită din inimă curată, prin fiecare gest de milă, îi dăm „curaj” sufletului nostru să meargă cu îngerul său înaintea lui Dumnezeu.
✒️ Protos. Prof. Vintilă Rafael – Paraclisul Universitar „Întâmpinarea Domnului” – Rectorat, Pitești
📣 Proiect cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, prin Sectorul Cultural și Comunicații Media și Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – ARHIEPISCOPIA ARGEȘULUI ȘI MUSCELULUI.
