Lumea și tot ceea ce există bun în ea sunt opere ale iubirii infinite a lui Dumnezeu, care a culminat în crearea omului, ființa Sa cea mai dragă, căreia i-a dat, prin creație, vocația de a deveni, prin har și lucrare, asemenea Sieși, desăvârșit.
Iar tot ceea ce a zidit Creatorul în lume constituie adevărate daruri oferite omului, pentru a-și îndeplini vocația sa esențială.
Sectorul Social, Filantropic și de Misiune din cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului a organizat o activitate misionar-pastorală pentru beneficiarii Așezământului de la Valea Plopului.
Părintele slujitor Duminică Gheorghe Cătălin de la parohia Rătești, protoieria Topoloveni, în parteneriat cu cu cadrele didactice și elevii Liceului Teoretic Ion Mihalache din orașul Topoloveni, au desfășurat o activitate ce a avut ca obiectiv colectarea de alimente, produse de igienă, care au fost dăruite persoanelor care viețuiesc în Așezământul de la Valea Plopului.