Skip to main content


În seara de 15 decembrie, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a organizat concertul de colinde „Dar din dar”, cu strângere de fonduri pentru dotarea Spitalului de Pediatrie din Pitești. Evenimentul a avut loc la Casa Sindicatelor din municipiul Pitesti, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul. Iubitorii de colinde au venit într-un număr foarte mare pentru a asista la un eveniment cu adevărat deosebit pentru județul Argeș.



 

Într-un decor de poveste, pe scenă au urcat pe rând soliști și grupuri vocale care au adus multă bucurie celor aflați în sală. Prezentarea acestui eveniment a fost făcută de doamna Araxy Negoșanu, iar în introducere, Pr lect. univ. dr. Radu Tascovici de la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie si Arte din Pitesti,a vorbit despre însemnătatea colindelor în istoria poporului român.

Primele colinde au fost interpretate de Grupul psaltic „Ghelasie Basarabeanul”, dirijat de prof. Sorescu Ionuț-Robert, reunit cu membrii Corului „Glasul Arhanghelului” al Parohiei Micești, dirijat de prof. Andreea Urs.

Solista Maria Coman, prin interpretarea colindelor cu vocea sa deosebită, a încântat publicul argeșean și muscelean.        

Pe scenă a urcat și Grupul vocal ,,Flori argeșene” – format din elevii și profesorii Școlii Populare de Artă și Meserii  din municipiul Pitesti, care au prezentat colinde tradiționale culese din diferite localități ale Argeșului.

Un moment deosebit în cadrul concertului de colinde caritabil, a fost prestația Coralei Bărbătești a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelui,condusă de  Pr lect univ dr Gheorghe Neacșu de la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie si Arte din Pitești, care a prezentat o suită de colinde armonizate, tradiționale  românești, dar și de pe meleaguri străine, ce au produs în inima ascultătorilor o bucurie pe care cuvintele cu greu o pot exprima.

Finalul a fost încununat de intrarea pe scena Casei Sindicatelor din Pitesti a Corului psaltic Tronos al Patriarhiei Române, dirijat de arhid. Mihail Bucă.

În cuvântul rostit cu ocazia acestui frumos eveniment, Ierarhul Argeșean a vorbit despre noblețea și delicatețea sufletelor acelora care iubesc colindele, mulțumind celor din sală pentru prezență și împlinirea îndemnului biblic,, Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”.

Concertul de colinde ,, Dar din dar” are un scop caritabil, cu donațiile obținute urmând a se reamenaja etajul 6 din cadrul Spitalul de Pediatrie aflat în municipiul Pitești.

Acțiunea caritabilă organizată de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este deschisă în continuare tuturor intențiilor bune de a aduce un strop de bucurie copiilor care ajung pe paturile Spitalului de Pediatrie – Pitești. Donațiile pot fi oferite și în zilele următoare în contul bancar al instituției: RO 17 RNCB 0024 0109 3081 0001. În ziua de 21 decembrie, reprezentanții Centrului Eparhial  vor preda suma obținută în urma desfășurării acestui eveniment caritabil, urmând ca personalul medical și pruncii internați în spital să primească vestea Nașterii Domnului Iisus Hristos prin intermediul colindelor care vor fi interpretate în cadrul unui program organizat în această unitate medicală.