Skip to main content


După cum a fost înțeleasă filosofia lui Platon despre lume, Nietzsche merge pe urmele acestei împărțiri în două a lumii și vede că aceeași idee apare și în gândirea creștină. În locul „lumii reale” a Formelor lui Platon, creștinismul oferă o altă „lume reală”, o lume viitoare a Raiului, promisă celor virtuoși.

 

Nietzsche consideră că, de fapt, creștinismul vede lumea în care trăim acum ca fiind cumva mai puțin reală decât Raiul, dar în această versiune a Ideii celor două lumi, „lumea reală” poate fi atinsă chiar dacă numai după moarte și cu condiția să urmăm preceptele creștine în această viață. Lumea din prezent este devalorizată, la fel cum este și în cazul lui Platon, excepție făcând situația în care ea devine trambulină care ne propulsează în lumea de dincolo. După Nietzsche, creștinismul ne cere să negăm viața din prezent în favoarea promisiunii unei vieți viitoare.

Atât versiunea platoniciană, cât și cea creștină a ideii că lumea e împărțită în „reală” și „aparentă”, ne-au influențat profund modul în care gândim despre noi înșine. Sugestia că tot ce are valoare pe lume este cumva „dincolo” de granițele acestei lumi în care trăim, duce la un mod de gândire care în esență neagă viața.

Ca rezultat al acestei moșteniri platoniciene și creștine, am ajuns să privim plini de resentiment și dispreț lumea în care trăim, să o vedem ca pe o lume căreia trebuie să îi întoarcem spatele, pe care trebuie s-o transcendem și de care, cu siguranță, să nu ne bucurăm. Nimic mai netemeinic și fals! Platon n-a citit Evanghelia, deci Scripturile, și nu știa de doctrina lui Iisus! Dar, Nietzsche, cu „droaia de popi luterani” putea afla învățăturile lui Iisus, ceea ce era sigur, nu ajunge să fie așa de slobod la emis ipoteze cu „ciocanul filosofic” și detunătură de „dinamită” ca să folosim atributele și expresiile sale!

Ca să ne lămurim trebuie să analizăm activitatea filosofului german din secolul al XVIII-lea, Immanuel Kant, ale cărui idei sunt esențiale pentru a înțelege filosofia din spatele viziunii lui Nietzsche (Filosofie – Idei fundamentale, Editura Litera, 2016, pag. 219-220).

Vom vedea și un capitol: „Cea mai persistentă eroare a filosofiei”, cum vede mersul gândirii și erorile pe parcurs.

Calinic Argeșeanul