În cele ce urmează se va pomeni cuvântul Monadă, care vine din limba greacă: monos – unul! Adică, Monada, singura substanță adevărată ca entitate spirituală, fără întindere spațială, singura unitate indivizibilă.
„Monadele neavând părți, ele nu ar putea fi nici formate, nici descompuse. Ele nu pot nici începe, nici sfârși în mod natural; ele durează în consecință atât cât și Universul, care se va schimba, dar care nu se va distruge. Ele nu ar putea avea forme, fiindcă astfel ar avea părți. Și în consecință o monadă în ea însăși, și într-un moment, nu ar putea fi distrusă de alta decât prin calități și acțiuni interne, care nu pot fi altele decât percepțiile sale, și apetețiunile sale, care sunt principiile schimbării. Căci simplicitatea schimbării nu împiedică multiplicitatea modificărilor care trebuie să se găsească împreună în această substanță simplă și ele trebuie să consiste în virtutea raporturilor față de lucrurile care sunt în afară…
Fiecare monadă ca un corp particular, formează o substanță vie. Astfel nu este numai viață pentru tot, împreunată membrilor sau organelor, dar există o infinitate de grade în monade, unele dominând mai mult sau mai puțin pe celelalte. Dar, dacă, ne gândim: „este adevărat că animalele se găsesc câteodată în starea simplelor vietăți și viața lor se găsește în starea monadelor simple, atunci când percepțiile nu sunt destul de distincte, pentru ca să ne putem aminti de acestea, așa cum se întâmplă într-un somn adânc sau în vise sau într-un leșin. Dar pentru motivele pe care le voi spune îndată, percepțiile care au devenit cu totul confuze trebuie, în animale, să se dezvolte din nou. De aceea este bine de a face distincție între percepție, care este o stare interioară a monadei, reprezentând lucrurile externe, și apercepție, care este conștiința sau cunoașterea reflexivă a acestei stări interioare și care nu este dată tuturor sufletelor, și nici chiar totdeauna unui același suflet” (pag. 335)
Calinic Argeșeanul
