Skip to main content

De multe ori suntem ispitiți să considerăm  viața ca un teatru de comedie, dacă te străbate umorul sănătos. Se cunosc cazuri când omul dorește să mai poarte anumite „măști” ca la carnaval, unde ne arătăm ceea ce nu suntem sau cum ar trebui să fim, plictisindu-ne să stăm mereu în aceeași postură.

Tot așa„ măștile” depresiei sunt diverse și depresia ascunsă este mare. Se presupune că această boală se găsește la 10-30 % din numărul pacienților care frecventează policlinicile de specialitate. Această boală se manifestă la vârsta cea mai potrivită pentru muncă  – între 21 și 40 de ani, această generație „de neînțeles” pentru cei harnici și doritori să nu-și piardă vremea în lenevie, desconsiderarea celor care muncesc și nu au timp să stea pe gânduri dezordonate și pierderea timpului sau cum se mai exprimă unii, care sunt întrebați: ce proiecte mai ai, cu ce te mai ocupi?, și auzi un răspuns demolator: Ce să fac, omor timpul!

Așadar, depresia atacă și sănătatea oaselor, dezvoltând osteoporoza; de asemenea, sistemul cardiovascular, depresia poate pune în pericol sinapsele neuronale din creier, influențând activitatea întregului organism: trupul, mintea și sufletul. Ca sfaturi de împlinit, ca prevedere pentru evitarea efectelor depresiei, se recomandă raționalizarea, adică, trebuie să ne liniștim și să ne facem rugăciunile cu credință și atenție, eliminând orice stare conflictuală din viața noastră.

Prevederea. În orice stare de nesiguranță am fi, este potrivit să avem în vedere sfaturile Sfântului Teofan Zăvorâtul: „Dimineața, după rugăciune, șezi și socoate ce trebuie să faci în ziua respectivă, cu stăpânire de sine, stăpân pe toate gândurile și faptele ce întreprindem”.

Deconectarea. Detașarea cu orice preț de tumultul gândurilor și a lucrărilor care ne năruie pacea inimii! Este nevoie de o simplificare a activităților zilnice și a orândui prioritățile.

Răbdarea necazurilor. Sfântul Serafim de Sarov spune că: „Fără necazuri nu este mântuire”, iar mai înainte, Sfântul Evanghelist Luca, scrie: „Prin multe necazuri se cuvine nouă să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu” (Fapte 14, 22). Sfântul Ioan Gură de Aur precizează: „Să nu păcătuim. Dacă s-a păcătuit, să ne pocăim urgent. Cine nu se pocăiește cu sinceritate, are de răbdat necazurile care vor veni asupra vieții lui.”

Încercările sunt semne ale iubirii Domnului Dumnezeu. Ne călim pentru viața veșnică!

Calinic Argeșeanul