Skip to main content

Înainte de a mă apropia de sfârșitul acestor tablete, m-am gândit să mai vedem cum a gândit și a scris Sfântul Nicodim Aghioritul, dându-ne nouă sfaturi care ne pot salva din calea ispitelor duhurilor viclene.

Iată textul: „Când, de pildă, bolnavul are dispoziție sufletească de a îndura boala sa cu seninătate, și o îndură, atunci vrăjmașul, știind că în acest fel se va întări în virtutea răbdării, se apropie hoțește ca să-i strice dispoziția aceasta bună. În acest scop începe să-i strecoare în minte multele fapte bune pe care ar fi putut să le săvârșească, dacă situația lui ar fi fost alta și se străduie să-l convingă cât de bine ar fi slujit lui Dumnezeu dacă ar fi fost sănătos și cât folos ar fi adus atât sieși, cât și altora: ar fi mers la biserică, ar fi purtat discuții, ar fi citit și ar fi scris spre zidirea aproapelui, etc. Băgând de seamă că gândurile acestea sunt primite, vrăjmașul le vâră mai ales în minte, le înmulțește și le înflorește, le duce până la simțiri, stârnind pofte și porniri spre acele fapte, zugrăvind cât de mult și bine i-ar fi mers omului cutare sau cutare lucruri și ațâțându-i părerea de rău că îl leagă de mâini și de picioare boala ce l-a cuprins. Puțin câte puțin, aceste gânduri și mișcări repetându-se des în suflet, dorința se preface în nemulțumire și supărare. Răbdarea de mai înainte, senină, se strică în acest fel, și boala nu mai apare acum ca o doctorie de la Dumnezeu și ca o arenă pentru virtutea răbdării, ci ca ceva potrivnic lucrării mântuirii…De aici, nerăbdarea, nemaifiind tămăduită prin gânduri bune, prinde putere și se preface în cârtire, lipsindu-l pe bolnav de tihna pe care mai înainte i-o aducea răbdarea senină. Iar vrăjmașul se bucură că a izbutit să-l aducă în neorânduială…Dacă ești bolnav ori sărac, rabdă. Răbdând cu seninătate te vei afla neîncetat în facerea de bine. Oricând se va uita Dumnezeu la tine, va vedea că faci binele sau că rămâi în bine, dacă vei răbda cu seninătate!”

Starea de boală este o mare încercare! Să ne gândim la bolnavii din lume, din Evanghelii și să luăm aminte la răbdarea lor, dar și la vindecarea venită de la Domnul Iisus Hristos! Suferind și răbdând orice boală, ne ispășim păcatele și avem speranță la iertare și mântuire!

Calinic Argeșeanul