Iată cum: „Dumnezeu e puterea care lucrează linie dreaptă – Tatăl; o altă putere egală, dar în direcție crucișă se opune – Fiul. Rezultanta – Paralelogramul de puteri, Duhul Sfânt!
Nebuloase: Un singur individ mecanic. Acțiune: Tatăl.
Sistem: Două individe mecanice – acțiune, reacțiune: Fiul.
Rezultanta: Sfântul Duh – organismul. Duhul Sfânt purcede ca rezultantă din Tatăl și Fiul născut din Tatăl.
Crucea și moara de vânt…
Crucea și moara de vânt. Moara de vânt nu e decât o cruce pe care o mișcă vântul!
Crucea bizantină
Crucea bizantină e ca un fulg de zăpadă, mic reprezentant al Universului.
„Dumnezeu și Adevărul…”
Dumnezeu și Adevărul sunt identici. Nimic fără știrea Domnului. Nu se mișcă un fir de păr din capul vostru, fără știrea Domnului Dumnezeu!
„Metaniile”
Metaniile…
Mișcare cu degetele de urât!
„Adevărul curat”
Cum Dumnezeu ținea strâns în dreapta sa tot adevărul, iar în stânga doar imboldul pururi viu spre adevăr, deși cu adaosul de a greși mereu și veșnic, și-mi zise: Alege! Eu cu modestie la stânga Sa și spusei: Acesta, Părinte! Adevărul curat e, totuși, numai pentru Tine!”
Volumul: Eminescu și Ortodoxia, ediție îngrijită de Fabian Anton, Cluj-Napoca, Eikon, 2003, cu un Cuvânt înainte de către I.P.S. Nicolae Corneanu – Mitropolitul Banatului, se încheie cu o „Rugăciune și Necesitate” zisă de Mihai Eminescu: „De altfel, în fiecare rugăciune e un fel de formulare temporară a mizeriei acestei lumi și o încercare de ocolire a necesității cauzale: Doamne, fă imposibilul posibil!”
Calinic Argeșeanul
