Să mai cugetăm, din când în când, și la ceea ce s-a întâmplat în Istoria lumii, mai demult sau mai de aproape. Cine nu a auzit de vremea când, în secolul I, secol crud pentru bieții creștini, „nebunul” Nero emite o frază celebră, groaznică, ajunsă până la noi: Non licet esse vos! Nu este permis să existați!
După Nero, cam pe același calapod a fost și Domițian (51-96 d. Hr.), care a mers pe aceeași prigonire a creștinilor. Împăratul Traian (53-117), mare împărat, care câștiga toate războaiele, a câștigat și bătălia cu Decebal, pentru că un dac a vândut secretele la dușmani, și astfel, Dacia noastră de neînfrânt, a ajuns Dacia Felix, cum a numit-o împăratul cuceritor, cu capitala la Apulum (Alba Iulia).
Acesta a decimat statul dac și a împrăștiat populația în tot imperiul, pe la marginile sale, ca să nu se mai adune în Dacia cea Mare, cu care romanii au dus mai multe războaie. Să nu ne prindă mirarea că întâlnim neamurile noastre dacice pe tot cuprinsul Europei, până în Engliteria (Anglia), Scoția, Spania, Africa, Sinai, Indii și până în Țara Soarelui Răsare. De atunci, din anul 106 și până în 1989, nu a mai fost un exod de milioane de oameni, care au luat lumea în cap și tot s-au dus până la marginile lumii! Să nu te ia durerea de cap? De picioare? De inimă? De suflet?
Dar ca să ne doară mai puțin creierul, apare un eveniment esențial, pe care trebuie să-l menționăm cu mare drag: 28 octombrie 312, de la Podul Malvius, de peste Tibru, în nordul Romei. Aici a avut loc înfruntarea între doi generali: Constantin I (274-337), cunoscut sub numele „cel Mare” și Maxențiu. În luptă a apărut un semn ceresc pe Cer, Sfânta Cruce plină de lumină, iar un glas s-a auzit: „In hoc signo vinces” – „Prin acest semn vei învinge”, aceasta motivând, desigur, armata spre victorie.
Anul acesta se împlinesc 1711 ani de la apariția Crucii pe Cer, văzută de Constantin cel Mare și armata sa. Așa a îndemnat Duhul Sfânt pe Constantin cel Mare ca să convoace la anul 313, Consiliul său și să semneze „Edictul de la Milano”, o declarație importantă pentru toleranța religioasă a creștinilor din întreg Imperiul Roman!
Ș-apoi, oameni buni, să nu ne bucurăm și să cugetăm bine?
Calinic Argeșeanul
