S-ar putea spune, mai în glumă, că acest titlu este un „joc de cuvinte” din domeniul medicinei savante. Oricât am citi despre tainele medicinei, putem spune că ne aflăm într-un labirint, cu greu deslușindu-i cărările întortocheate.
De câțiva zeci de ani citesc tot felul de materiale de specialitate. Nici până acum nu m-am dumirit ce este cu această minune de știință dumnezeiască.
Pe vremuri (să tot fie cam 70 de ani) noi, cei ce făceam ochi spre lumea aceasta, ne tot gândeam ce domeniu să alegem, ca să facem și noi ceva în viață. Stăteam și ne gândeam la Medicină și la Drept. A opta pentru Medicină era o treabă grea și trebuia să ai curaj și memorie, și inimă mare de a sluji omenirea. La Drept, de asemenea, era vorba de memorie și spiritul de luptător pentru „dreptate” omenească, că de ajungi un procuror sau un judecător este o treabă grea, cum să împaci legea cu iertarea? Am scăpat, ca printre degete. Mama trata plecarea mea la Seminar pentru preoție, iar tatăl meu, pe furiș, îmi făcea cărare spre Liceul Militar. Dorea să ajung general. Vai de capul meu, să aleg între preoție și militărie! Ce prigoane am suportat, că am reușit la Seminar, printr-o minune făcută de Domnul Iisus. Mi-a arătat în vis ce subiect aveam să primim la examen. Atunci mi-am odihnit creierul prea crud pentru multele subiecte. Parcă le făceau anume, ca să nu reușești, mai ales că atunci s-a dat și Decretul 410/1959, prin care s-a pornit prigoana și izgonirea obștii monahale din România.
Adânci taine ca ale creierului. Alexandru Ciurea, neurochirurg savant, scrie: „Nu trebuie să arunci sau să efectuezi asupra pacientului toate cunoștințele pe care le ai”. Îmi doream un creier autonom! Nu suportam agresiuni străine de independența mea în natura în care m-am născut și eram mereu în bucurie permanentă cu frumusețile lumii văzute și cu Universul fizic-vizibil.
De această anatomie autonomă este cuprins orice om zidit de Domnul Dumnezeu! Vrem să fim liberi pentru totdeauna în gândire și acțiune, că doar știm că suntem din neamul Domnului Dumnezeu.
Encefalul se dorește autocefal, deci, creier stăpân pe sine, nesuportând pe nimeni deasupra capului nostru! Când cineva vrea să te domine, caută mijloace să te cotropească, în orice mod ar putea, uneori, cu nerușinare. Auzi pe părinți, cu năduf spunând: „Nu te sui în capul meu!”
Vreau să fiu autonom și autocefal, adică să mă conduc cu capul meu. De ceilalți ascult, împlinind Legea dumnezeiască și rânduiala omenească!
Calinic Argeșeanul
