Ideea originii și a existenței Universului a fost și rămâne una dintre cele mai mari frământări ale omenirii. De sute de ani, oamenii de știință, filozofii și toți cei care caută sensul vieții se întreabă: cum a apărut lumea și omul?
Răspunsul Bibliei este limpede: „La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul” (Facere 1, 1). Iar apoi Scriptura adaugă: „Și a făcut Dumnezeu pe om din țărâna pământului și a suflat în fața lui suflare de viață” (Facere 2, 7). Aceasta este credința Bisericii: așa cum întreg universul nu a apărut din întâmplare, ci prin voia și puterea lui Dumnezeu, tot astfel nici omul nu este rodul hazardului sau al unei evoluții oarbe, ci este zidirea directă a Creatorului. Sfântul Apostol Pavel arată limpede: „Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înțelegându-se din făpturi, adică veșnica Lui putere și dumnezeire” (Romani 1, 20).
De-a lungul timpului, au apărut mai multe teorii despre origini:
- Creaționismul progresiv încearcă să împace textul biblic cu datele științei, afirmând că Dumnezeu a creat lumea prin etape. Într-o anumită măsură putem admite că „zilele” creației din Biblie nu sunt strict ore și minute, ci trepte de lucrare dumnezeiască.
- Evoluția teistă susține că Dumnezeu ar fi creat prin evoluție și, la un moment dat, ar fi suflat suflet într-un „antropoid”. Această teorie contrazice însă învățătura creștină, pentru că omul nu provine din animal, ci este o ființă nouă, chemată la comuniune veșnică cu Creatorul.
- Evoluționismul ateist explică viața doar prin hazard și transformări materiale, fără nicio referire la Dumnezeu. O astfel de viziune nu este doar greșită, ci și periculoasă: îl reduce pe om la un accident biologic și îi răpește demnitatea de ființă creată pentru eternitate.
Știința modernă a dezvoltat multe teorii despre:
evoluția cosmică – expansiunea universului,
evoluția chimică – formarea elementelor,
evoluția biologică – transformarea speciilor,
evoluția geologică – formarea și schimbarea scoarței Pământului,
evoluția climatică – marile schimbări ale vremii de-a lungul erelor,
evoluția planetară – formarea și dezvoltarea planetelor,
evoluția culturală, socială și tehnologică – progresul omenirii în viața comunitară, unelte și cunoaștere,
evoluția conștiinței – dezvoltarea gândirii, a moralității și a spiritului uman.
Acestea încearcă să explice „cum” s-a desfășurat drumul de la început până la apariția omului modern. Însă niciuna nu poate răspunde la întrebarea fundamentală: „De ce există universul și societatea și cine le-a dat începutul?”
Trăim într-o lume schimbată după căderea lui Adam și izgonirea din Rai, o lume marcată de păcat și de stricăciune. Știința poate cerceta doar această realitate de acum, supusă morții și degradării, dar nu poate pătrunde taina Raiului și starea de dinainte de păcat fără curățirea minții și a inimii prin viețuire duhovnicească. De aceea, teoriile despre evoluția biologică pot explica doar într-o anumită măsură procesele din lumea căzută, însă nu pot lămuri începutul curat și unicitatea creației, așa cum a ieșit ea desăvârșită din mâinile lui Dumnezeu.
Această realitate a lumii căzute este descrisă limpede de Sfântul Apostol Pavel: „Făptura a fost supusă deșertăciunii… Căci știm că toată făptura împreună suspină și împreună are dureri până acum” (Romani 8, 20-22), arătând că întreaga creație trăiește sub povara păcatului și a stricăciunii, în așteptarea eliberării prin Hristos.
Multe dintre ceea ce numim astăzi „descoperiri științifice” se bazează pe date și variabile care pot fi manipulate sau selectate convenabil. Dacă alegi doar fragmente care îți confirmă ipoteza și ajustezi variabilele după interes, nu mai faci știință, ci ideologie. Adevărata știință cere onestitate și respect față de realitate, pentru că numai astfel omul se apropie de adevărul lăsat de Dumnezeu în creație.
Un exemplu grăitor este biologul evoluționist Richard Dawkins. El nu a făcut descoperiri propriu-zise, dar a afirmat: „Cine nu crede în evoluție este ignorant, prost sau nebun”. Observați nuanța: spune „nu crede”, nu „nu știe”. Evoluția este tratată ca un act de credință impus ideologic, și nu ca un fapt științific demonstrat. Or, adevărata știință are un criteriu simplu: testul experimentului. Dacă nu poți reproduce un fenomen și nu obții aceleași rezultate, nu mai vorbim de știință, ci de speculație.
Universul, prin puterea lui Dumnezeu, s-a desfășurat dintr-un început mai mic decât o monedă din buzunar, ajungând, într-o fracțiune de nanosecundă, la dimensiuni de milioane de ori mai mari decât întreaga noastră galaxie. Această taină a începutului depășește orice minte omenească. Chiar cei mai mari cercetători, precum Hawking sau alții, recunosc că nu pot da o explicație științifică clară asupra felului în care s-a petrecut totul.
Știința modernă a descoperit patru forțe fundamentale ale naturii, între care și forța gravitațională. Toate sunt calibrate cu o precizie uluitoare: cea mai mică abatere ar fi făcut imposibilă existența vieții. Dacă, de pildă, gravitația ar fi fost modificată doar cu o fracțiune infimă, universul nu ar fi putut susține viața. Această armonie poartă semnătura unui Creator care a rânduit toate „cu măsură, cu număr și cu cumpănă” (Înțelepciunea lui Solomon 11, 20).
Chiar părintele metodei științifice, Francis Bacon (1561–1626), era un om profund credincios. El spunea: „Puțină gustare a științei face din tine un ateu, dar o adâncire a cunoașterii științifice te readuce la Dumnezeu”, precum și: „Dumnezeu niciodată nu face miracole pentru a convinge un ateu, pentru că lucrările pe care le-a creat sunt suficiente ca să îl convingă”. În aceeași linie, Newton, Kepler, Pascal, Faraday, Maxwell și mulți alți întemeietori ai științei moderne erau oameni credincioși, care vedeau în univers o aparentă a rațiunii și înțelepciunii divine.
Teoriile moderne, precum Big Bang, descriu începutul universului ca o „explozie” a materiei dintr-un punct extrem de dens. Dar rămâne enigma: nimicul nu explodează. Cine a pus materia și energia acolo? Big Bang-ul spune cum, dar nu poate spune de ce. Care este probabilitatea ca, dintr-o explozie, să iasă o lume plină de ordine și viață? În experiența noastră, nicio explozie nu creează frumusețe, ci doar haos și ruină. Cum atunci am putea crede că Universul, cu legile lui perfecte, a apărut dintr-o explozie fără Dumnezeu?
Dumnezeu nu poate fi cunoscut doar prin mintea savantă, pentru că „lumea, prin înțelepciune (lumească), nu L-a putut cunoaște (cuprinde) pe Dumnezeu” (I Corinteni 1, 21).
Un exemplu simplu: eu știu că mama mă iubește. Nu am o demonstrație matematică, dar am dovezi vii prin viață, prin gesturi, prin grija ei. La fel și cu bunica. Nu am „probe științifice”, dar adevărul e confirmat prin trăire. Tot așa este și în credință: unele adevăruri nu se verifică în laborator. Am văzut cum, acum câțiva ani, s-a speculat că dintr-un laborator ar fi ieșit un virus care a provocat boală. De aceea, se cuvine să ne rugăm pentru toți oamenii de știință, ca munca lor să fie folosită spre binele omenirii. Einstein însuși a regretat că a contribuit, prin cercetările sale, la dezvoltarea bombei atomice. Laboratoarele au limite, în funcție de dotările lor, de nivelul timpurilor și de domeniul de cercetare, pot analiza doar aspectele măsurabile ale lumii materiale; dar chiar și cele mai avansate rămân neputincioase în fața realităților infinite, precum iubirea, conștiința sau credința în Dumnezeu.
Ființă plăsmuită din țărână și însuflețită de suflarea dumnezeiască, omul trăiește tensiunea dintre pământ și cer. El își împlinește libertatea și dorul lăuntric doar atunci când recunoaște, în frumusețea lumii, taina Creatorului și învață să o prețuiască și să o ocrotească. Între lut și veșnicie, omul trăiește drama ignoranței și a libertinajului, dar și bucuria libertății și a descoperirilor în lumina lui Dumnezeu.
Cea mai mare bucurie este aceasta: nu suntem orfani ai hazardului, ci rod al gândirii și al iubirii Preasfintei Treimi. Credința înseamnă încredere în Cineva pe care Îl cunoști; nu poți avea adevărată încredere într-un necunoscut. Iar cunoașterea, în sensul ei deplin, presupune o relație vie și constantă cu Dumnezeu.
✒️ Protos. Prof. Vintilă Rafael – Paraclisul Universitar „Întâmpinarea Domnului” – Rectorat, Pitești
📣 Proiect cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, prin Sectorul Cultural și Comunicații Media și Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – ARHIEPISCOPIA ARGEȘULUI ȘI MUSCELULUI
