Crăciunul este ziua în care sărbătorim Naşterea Domnului, adică venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu în chip de Prunc Preasfânt. El Se pogoară printre oameni în peştera smerită din Betleemul Iudeei, născându-Se din Maică Fecioară Preacurată, împlinind aşteptarea mesianică de veacuri a drepţilor din Vechiul Testament. Preasfânta Fecioara Maria naşte „pe Cel mai presus de fiinţă”, Care Se face Om pentru mântuirea noastră.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul a organizat o activitate catehetică în cadrul „Săptămâna Școala Altfel”, care a avut loc la Școala Gimnazială din Beleți Negrești.
La invitația doamnei director Maria Badea și a cadrelor didactice ale școlii, în mijlocul elevilor au sosit preoții Stan Stelian, Cătănea Cosmin și Iordache Alin Daniel, care au susținut o cateheză despre Nașterea Pruncului Iisus, vorbind și despre frumoasele tradiții care se păstrează de aceste sărbători.

























