Aforismele lui Brâncuși au un miez viu sădit în piatră, lemn și bronz. Petre Pandrea a alcătuit un Catalog, în care aforismul 100, zice pururea: „Prietenia este oglindirea în alter ego (alt eu). Este puternică în tinerețe și la flăcău, slăbește după însurătoare și reînvie la bătrânețe!” Brâncuși, precaut întotdeauna, lămurește: „că efectiv, prietenia nu poate exista decât între oameni cu venituri egale. De ce? Pentru că prietenul ușor la pungă ar ezita să-l contrazică pe acela care achită cheltuielile sau să-i spună fără ezitare (menajamente) adevărul!”
Ca să dăm și pe la casa bunelor maniere elegante, Brâncuși, care tăia cu barda, zice fără cruțare: „Moda tutuielii este mitocănească. Aristocrații și țăranii nu se tutuiesc!” Constantin Brâncuși și George Călinescu se întâlnesc în Cronica mizantropului. Călinescu face o netă deosebire între inteligență și deșteptăciune. Ador pe „inteligenți” și „detest pe deștepți”. Cei dintâi au tranzacție și nu au vitejie. N-au tenacitatea firească: „sunt giuruiete în bătaia vânturilor”.
Dar despre notorietate, boala omenirii dintotdeauna, Brâncuși notează: „Gloria își bate joc de cei ce o urmăresc. Când îi întorci spatele, vine după noi!” Genialul artist avea clipe pentru reculegere și contemplație! El ne îndeamnă: „Priviți lucrurile până le vedeți. Cei aproape de Dumnezeu le-au văzut!”
Artistul mărturisește: „Teoriile sunt eșantioane fără valoare. Numai acțiunea contează!”
Constantin Brâncuși, ajuns la Paris în 1904, mai mult pe jos decât în tren sau căruță, nu a uitat nicio clipă frumusețile pământului românesc și era bucuros când, în Atelierul din inima Parisului, îi călca pragul un picior de român. Când Emil Cioran, în anul 1940 a plecat la Paris, cred negreșit că a reușit să-i treacă pragul, în locul unde a făurit capodoperele știute de toată lumea.
Nu-mi pot imagina un dialog între un credincios consecvent și un liber cugetător, care căuta cu febrilitate pe Dumnezeu!
Calinic Argeșeanul
