Skip to main content

Sărbătoarea Nașterii Domnului are o semnificație aparte în viața credincioșilor, creând o atmosferă de bucurie și un farmec cu totul specific în trăirea religioasă. La aceasta contribuie tradiția străveche a colindelor, care vestesc evenimentul venirii Fiului lui Dumnezeu în lume într-o manieră plină de duioșie și frumusețe. Colindele vin din adânc de istorie creștină și românească, formându-se odată cu poporul român și cu răspândirea creștinismului pe meleagurile noastre.

În seara zilei de 15 decembrie, a avut loc ediția a zecea a Festivalului de Crăciun: Curtea Domnească, care s-a desfășurat la Centrul de Cultură și Arte „George Topârceanu” din Curtea de Argeș.

Deschiderea evenimentului a fost făcută de către Corul Ars Nova  și de părintele Andrei Michai, care au interpretat Colindul celui fără de țară. Pe scenă a urcat  corul Seminarului Teologic „Neagoe Vodă Basarab”, dirijat de preoții profesori Dascălu Ovidiu Constantin și Sorescu Robert Ionuț; Corul „Glasul Chioarului” – Șomcuta Mare din Maramureș; Corul „Preot Ion Ionescu” din Topoloveni, dirijat de Silviu Deaconescu; Corul „Chiril Popescu” al Protoieriei Curtea de Argeș, dirijat de părintele profesor Popescu Nicolae; Grupul „Haiducii Vlădicii” coordonat de domnul profesor Grațian Bădescu și Corul „Orfeu” al Centrului de Cultură și Arte „George Topârceanu” din Curtea de argeș, dirijat de domnul Silviu Deaconescu.

În final evenimentului, Corul Orfeu și Corul Glasul Chioarului din Șomcuta Mare au interpretat, împreună cu toți cei prezenți, un ultim colind.

În finalul evenimentului, Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul a rostit un cuvânt în care a mulțumit tuturor celor care s-au ostenit întru alcătuirea și prezentarea minunatului program, care a încălzit sufletele creștinilor, dorind tuturor sărbători cu pace și sănătate.