Skip to main content


Sărbătoarea Nașterii Domnului are o semnificație aparte în viața credincioșilor, creând o atmosferă de bucurie și un farmec cu totul specific în trăirea religioasă. La aceasta contribuie tradiția străveche a colindelor, care vestesc evenimentul venirii Fiului lui Dumnezeu în lume într-o manieră plină de duioșie și frumusețe.



 

 Colindele vin din adânc de istorie creștină și românească, formându-se odată cu poporul român și cu răspândirea creștinismului pe meleagurile noastre.

În seara zilei de 18 decembrie, s-a desfășurat a doua seară în cadrul proiectului: „Concert coral de Colinde Curtea Domnească”, organizat de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Primăria Municipiului Curtea de Argeș, Ziarul Actualitatea Argeșeană și Centrul de Cultură și Arte „George Topârceanu”.

Argeșenii au venit în număr foarte mare, bucurându-se de colindele frumos interpretate de Corul Seminarului Teologic „Neagoe Vodă Basarab”, dirijat de preoții profesori Dascălu Ovidiu Constantin și Sorescu Robert Ionuț; Corala Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, coordonată de părintele profesor Gheorghe Neacșu și Corul Orfeu – îndrumat de părintele profesor Gheorghe Neacșu.

Filarmonica „Ion Dumitrescu” – Râmnicu Vâlcea, dirijată de Daniel Manasi a încântat publicul cu frumusețea pieselor magistral prezentate.

Momentul mult așteptat l-a constituit recitalul extraordinar al sopranei Marta Sandu Ofrim, originară din urbea basarabilor, care a cântat cu drag acasă, în fața concitadinilor.

În finalul evenimentului, Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul a rostit un cuvânt în care a mulțumit tuturor celor care s-au ostenit întru alcătuirea și prezentarea minunatului program, care a încălzit sufletele creștinilor, dorind tuturor sărbători cu pace și sănătate.