Cu ceva ani mai în urmă, trecând pe la Iași, m-am bucurat să revăd pe Sfânta Parascheva și să-mi primesc și binecuvântarea Mitropolitului de atunci, Daniel, azi Patriarhul României, mai ales că eram delegat al Sfântului Sinod să mă ocup cu Oastea Domnului pe toată România, un fel de „general” fără portofoliu.
Cu acel prilej i-am dăruit o cărticică scrisă despre Constantin Brâncuși. S-a uitat cu atentă curiozitate, neștiind atunci ce gândea cărturarul de excepție despre Brâncuși. Mai târziu a apărut o carte masivă, în condiții voievodale despre Brâncuși, prezentat ca celebru sculptor ortodox în lucrarea sa artistică. Ceea ce este definitoriu și exact: Preafericirea Sa prezintă o tălmăcire dogmatică a lucrărilor brâncușiene. Cartea este unică în construcția ei, iar cine dorește să știe exact cine a fost și ce a gândit Brâncuși, cartea este de referință absolută.
M-am bucurat că a amintit și de modesta mea contribuție, să zicem, bibliografică, pentru care îmi exprim și pe această cale mulțumirea mea!
Remarcabil este faptul că Brâncuși nu a făcut deosebire între elementul creștin și cel țărănesc. El a cântat ani de zile în strana Bisericii Ortodoxe Române de la Paris, înveșmântat în stihar diaconesc (cum îl arată o fotografie publicată de marele brâncușolog, Barbu Brezeanu).
După cum se spune. „Iată că, în realitate „Coloana Infinitului” această capodoperă s-a numit „Coloana pomenirii fără sfârșit”, conotație declarat comemorativă soldaților gorjeni care s-au jertfit în Primul Război Mondial pentru Întregirea Neamului, Brâncuși refuzând orice onorariu pentru această lumânare sfântă, ca și pentru celelalte monumente (Masa Tăcerii, Poarta Sărutului). Brâncuși își amintea Tradiția gorjană și s-a gândit să realizeze pomenirea morților în piatră, cultul morților, ca și azi fiind atât de intens practicat în satele de pe tot întinsul Olteniei!”
Cei care au scris despre Brâncuși spuneau că iubea muzica, chiar cânta la contrabas, acompaniindu-se cu vocea sa superbă care uimea. El citea cu nesaț Biblia, Viețile Sfinților, și, se înțelege, pe filosoful drag lui, Platon, având la căpătâiul patului pe Eminescu, dar și pe poetul tibetan Milarepa, ca să compare poezia lui cu altele din Europa.
Complexă personalitate și genial sculptor!
Calinic Argeșeanul
