Omul are sădit în fiinţa sa darul de a clădi. Înainte de a clădi în jurul nostru se cere o clădire pe dinlăuntru a fiinţei noastre. Atunci când suntem clădiţi strâmb pe dinlăuntrul nostru, să nu ne mirăm că şi ceea ce încercăm să clădim în jurul nostru nu poate fi decât strâmb şi neîmplinit.
Să nu ne mirăm de strâmbăturile din viaţa noastră, ori din care unghi am privi. Când suntem pociţi în gândire, acţiunile vor fi pe măsura gândirii. Când nu avem educaţia inimii şi a raţiunii iar sentimentele ne sunt vraişte, vom fi pe măsura lor.
Tata avea o vorbă, poate auzită şi de el de pe undeva: „Din coadă de câine nu scoţi sită de mătase”. Iar atunci când auzim o vorbă şocantă: eşti un vierme, trebuie să răspunzi pe nerăsuflate: da, sunt un vierme, dar de mătase. Ar mai merge, nu?
Clădim mereu, fugind de coada de câine spre viermele de mătase!
E singurul drum. Aşa clădim mereu începând cu eul din noi spre zările unei civilizaţii de sacrificiu.
Mersul printre stele – Calinic Arhiepiscopul, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, Curtea de Argeș, 2013.
