Vom continua cu metodele medicale de promovare. Lăsăm pe savantul Alexandru Ciurea să ne arate, ceea ce noi „profanii” nu avem de unde să știm de toate.
Așadar: „Titlul de medic primar, pentru acea perioadă, era un titlu de excepție în toate specialitățile, cu atât mai mult într-o specialitate ca neurochirurgia, în care erau foarte puțin medici primari. Mai mult, chiar la medic primar se mai dădea încă un examen, medic primar gradul II și gradul I. Foarte complicate și foarte dure. Nu mai spun că, pentru a intra între cadrele universitare, era foarte greu. În afară de partea de dosar care trebuia să fie perfectă, trebuia să ai și activitate generală, publicări în cartea științifică. În perioada respectivă acest lucru era greu de realizat, neexistând informațiile din ziua de azi. Accesul la informație era foarte limitat. Pe de o parte, tot ce se întâmplă în clinică era sever, dur, greu, pe de altă parte, toate acestea te țineau sub presiune, că știai că n-ai voie să greșești, că trebuie să efectuezi totul cât poți de bine, nu există noțiunea că „eu acum sunt obosit”. Am avut o dată o gardă începută la orele 14.00-15.00 și terminată a doua zi dimineața, în jur de ora 04.00, în care după 7 operații, unde după alta, a venit încă un caz grav. Anestezista a zis: „Eu nu mai pot, nu știu cum mai rezistați voi, amânăm cazul, îl temporizăm, îl ținem pe tratament 3-4 ore și mâine îl operați. Tremurând, zic: Bine, dar profesorul ce-o să zică?” Mă duc dimineață și-i spun că eu am amânat cazul, pentru că toată echipa este terminată. Nu aveam curajul să-i spunem că nu am mai rezistat la ultima operație și am întârziat-o până a doua zi dimineața. Asemenea tensiune era în perioada respectivă dorind performanță întregii clinici”.
Pentru mine, medicul, în general, este un miracol, o minune, iar chirurgul este mâna lui Dumnezeu în viața noastră trupească și sufletească. În cele câteva luni cât am stat în spitalele României, medicii mi-au povestit episoade de-a dreptul miraculoase, prin care au fost salvate vieți omenești.
Și savantul chirurg, Victor Costache, chirurg în lumea cardiologiei, mi-a povestit despre unele intervenții, ad-hoc, mai rare, dar care se întâmplau, uneori.
Aici este genialitatea! Pe lângă știință și practica medicală, mai trebuie și intuiție!
Calinic Argeșeanul
