Omul Rugăciunii! Este neatins de Chinurile Îndoielii!
Mă bucur să repet mereu această stare împărătească, ce este dată omului, care cu bogăția sufletului său, încearcă să părăsească frumusețea acestei lumi văzute și a se așeza și rămâne în frumusețea lumii nevăzute, care i se descoperă omului pregătit să preguste din văzduhul Paradisului, în Casa Părintelui său, unde poate să se bucure de vederea Domnului Dumnezeu, Maica Domnului și toți Sfinții, biruind granițele timpului.
În această stare, de o clipă sau de mai multă vreme, nălucirile trupești nu mai pot nici să-l înșele, nici să-l ademenească, rugăciunea dându-ne biruințe minunate spre a ne feri de amăgirea relelor trupești și sufletești.
Cel mai primejdios lucru este atunci când noi căutăm, cu orice preț, întâlnirea cu păcatul, cu cei (cele) care ne ispitesc spre păcătuire, având în noi, totuși, o natură oscilatorie, oarbă, uneori. Ne recunoaștem în asemenea stare? Când această stare este pasageră, mai sunt nădejdi de eliberare din capcana ispitirii și păcătuirii.
Acum, am putea aminti despre despătimire! Starea de despătimire (la catolici sunt obligatorii exercițiile spirituale de despătimire). Când mai auzi și de mortificare o stare de început, după care poate se ajunge și la despătimire. Cu această despătimire, se luptă o viață întreagă, și când crezi că ai scăpat de focul păcătuirii, auzim avertismentul îngeresc, că încă suntem în primejdie. Nu este de glumă cu lupta din viața noastră, care se ține mereu de noi, și numai adevărata rugăciune, pornită dintr-o inimă curată, ne deschide porțile spre biruința vieții noastre întru curăție și sfințenie.
Peste toate acestea, văzute și nevăzute, apare un monstru, așa, ca din senin: monstrul cu chinurile îndoielii.
O rugăciune făcută din dragoste pentru Dumnezeu și aproapele, nu ne mai lasă timp pentru a intra în dialog cu acel monstru al îndoielii, care la început seamănă o sămânță micuță și așteaptă. Risipirea și alungarea molimii de îndoială și nesiguranță, se poate face apelând la Domnul Dumnezeu, în rugăciune curată, adâncă și cu credință care să mute și munții, așa cum ne-a încurajat Iisus Hristos!
Cine dorește să se bucure de legătura obișnuită cu Dumnezeu, nu poate fi atins de chinurile îndoielii! Am înțeles până acum că Rugăciunea este Credința, Nădejdea și Iubirea în lucrare, este Religia adeverită, vie și practică. Atunci când noi citim îndemnurile Sfintei Scripturi, care ne îndeamnă la rugăciune neîntreruptă, înțelegem astfel: Luați aminte să nu vă cotropească materia, care stă gata să ne copleșească ființa!
Să ne biruim pe noi înșine, în această lume trecătoare, unde suntem doar niște trecători! Să ne ridicăm în văzduhul lui Dumnezeu și să ne odihnim la Sânul Său, cu curaj și veselie duhovnicească. Aripile, cu care ne înălțăm către Dumnezeu, sunt după cum știți prea bine: Credința, Rugăciunea, Postul și Faptele Bune, toate cuprinse în puterea Harului Duhului Sfânt.
Să nu uităm niciodată, că în orice împrejurare am fi, Credința, Nădejdea și Dragostea, această Troiță, este la purtător, nu se lasă înstrăinate, pentru a putea fi folosite atunci când împrejurările vieții le impune. Doar așa nu vom mai simți chinurile îndoielii.
Sunt multe fericiri pe lumea aceasta și mai întâi de toate, Fericirile rostite de Iisus Hristos Domnul. Ca leac împotriva chinurilor îndoielii, am putea adăuga și o fericire pentru românii argeșeni și musceleni: Fericiți sunt toți cei care n-au pierdut, nici gustul și nici obișnuința rugăciunii personale și obștești!
Doamne, Iisuse Hristoase, în orice împrejurare, ferește-ne de chinurile îndoielilor de orice fel ar fi!
Calinic Argeșeanul
