Îmi face o mare bucurie să-mi amintesc de binecuvântata vreme când eram elev la Seminarul Teologic din Munții Neamțului și, desigur, locul nefericit unde poetul Mihai Eminescu a stat câteva luni, din doi ani apropiați.
Când eram sloboziți în recreație, ținta precisă era la „movila lui Eminescu” ridicată de Eminescu și confrații săi de „detenție medicală”. Pentru noi era un loc special, unde îl consideram întru veghere pe celebrul savant, și ne sfiam să ne zbenguim, chiar dacă unora le era dor de veselie.
Pe aleea din curtea Seminarului, totdeauna, când făceam promenada puteam citi, înscrisurile albe pe fond roșu, din operele Sfinților Părinți, răsăriteni și apuseni. Mi-au atras atenția citate din opera fericitului Augustin, din opera sa: De civitate Dei!
Problema principală tratată: viața umană este dominată de alternativa dintre a trăi după trup sau a trăi după spirit, adică cetatea intereselor exclusiv lumești, iar pe de altă parte cetatea credincioșilor care aspiră la comuniunea cu Dumnezeu.
Așadar, două iubiri, au făcut două cetăți: iubirea de sine până la disprețul lui Dumnezeu a făcut cetatea pământească; iubirea lui Dumnezeu până la disprețul de sine a făcut cetatea lui Dumnezeu. Una se înalță în propria ei slavă, cealaltă îi spune lui Dumnezeu: „Tu ești slava mea, Tu mă faci să-mi ridic capul”. De aceea, înțelepții din cetatea pământeană, trăiau după poftele lor rebele, nu urmăreau binele trupului sau al sufletului sau, împreună, pe cel al trupului și al sufletului, decât în ei înșiși.
Dar în Cetatea lui Dumnezeu, singura înțelepciune a omului este pietatea, pe care se întemeiază cultul adevăratului Dumnezeu, în care se asigură meritul în societatea sfinților, în care oamenii trăiesc în societate cu îngerii „pentru ca Dumnezeu să fie în toți!”
Pe scurt, cine citește, va înțelege ce este De civitate Dei (Despre cetatea lui Dumnezeu) a Fericitului Augustin, filosoful și episcopul Mediolanului!
Calinic Argeșeanul
