Unul dintre filosofii europeni care m-a preocupat, oarecum, a fost Auguste Comte, contemporan „absolut” cu Sfântul Calinic de la Cernica. Ca dată de naștere, Sfântul Calinic vedea lumina zilei la București (în cartierul Visarion) în anul 1787, după anumiți biografi, iar pe lespedea mormântului din pridvorul bisericii Sfântul Gheorghe de la Cernica, este anul 1789, exact anul când la Montpellier (Franța) se năștea filosoful Auguste Comte.
Iar ca dată a morții, la fel, se apropie unul de altul, Sfântul Calinic, în anul 1868, iar filosoful francez în anul 1857, deci, cum am spus, contemporani „absoluți”.
Este complicat să se facă anumite asemănări și deosebiri, fiind născuți în țări diferite cu deosebite culturi și tradiții, dar și de credințe diferite, ortodoxă și catolică.
Filosoful Auguste Comte a urmărit înființarea unei filosofii pozitive corespunzătoare ultimului stadiu la care omenirea trebuie să ajungă; după ce a trecut prin starea teologică și cea metafizică, ce reprezentau trepte necesare ale omenirii, în mersul ei de la copilărie spre maturitatea pe care o reprezintă cea de a treia treaptă a spiritului pozitiv. Pozitivismul, știința și filosofia pozitivă, nu mai caută explicarea cauzelor ascunse îndărătul fenomenelor, ci se mulțumește cu stadiul datelor experienței. Acest studiu nu este însă o simplă adunare de date, ci tinde să descopere legile și guvernează grupele de date și fapte ce corespund diferitelor științe fundamentale…
„Scopul ultim al filosofiei pozitive a lui Comte era de natură practică: progresul umanității, pe care el o iubea cu o pasiune mistică. La acest progres credea că nu se poate contribui cu eficacitate decât printr-o măsură educativă: reforma sufletească în sensul spiritului pozitiv.”
La reforma sufletească lucra și Biserica prin slujitorii ei, Sfântul Calinic fiind, spre bucuria noastră un atlet al vieții superioare prin educație duhovnicească ce s-a impus în sânul poporului român dreptcredincios. Subliniem, că Auguste Comte a scris și tipărit cărți, precum: Curs de filosofie pozitivă (în șase volume, 1830-1842); Discurs despre spiritul pozitiv (1844); Sistemul de politică pozitivă (4 volume, 1851-1854). A abordat teme ca: Relativitatea cunoașterii; A vedea pentru a prevedea; Ordine și Progres; Discurs asupra spiritului pozitiv…
Progresul spiritual, duhovnicesc și de educație culturală și maniera de a viețui într-o societate pașnică și asiguratorie a unui trai fără zguduiri sociale, revoluții sau războaie distrugătoare, de care să ne ferim cu frică de Dumnezeu și respect de omenire!
Calinic Argeșeanul