Când m-am gândit să devin călugăr la Sihăstria, prin anul 1964, am fost respins. Era mare spaimă cu Decretul 410 din anul 1959. Nimeni nu mai îndrăznea să primească pe cineva tânăr în mănăstire.
Orice abatere era sancţionată aspru. Aşa a păţit şi Caliopie Apetri, stareţul Sihăstriei. Om voinic, integru, învăţat şi pios, ca fiind un strănepot al lui Creangă. Călugărise prin 1971 mai mulţi inşi fără aprobare. A fost urgent destituit şi trimis la Văratec, ca duhovnic, unde a şi murit.
Povestea frumos. Se înflăcăra. Era un haidamac de călugăr, de te înspăimântai când îl vedeai, dar când îşi depăna amintirile cu parfum de iasomie, devenea ca un înger cu aripile rupte.
Dar pentru a nu mai întârzia cu povestirea de la Râmnic şi Argeş, voi spune că, atunci când am călugărit 13 rasofori la Mănăstirea Turnu şi 7 la Frăsinei, imaginea stareţului Caliopie Apetri, mi-a apărut în toată maiestatea sa.
Gherasim episcopul era plecat. La Turnu am fost de mai multe ori. Acolo am văzut personal îndestulător. Seara, la vecernii, Teoctist stareţul, îmi spune că ar avea vreo câţiva vieţuitori pentru a fi tunşi în monahism.
– Mai tundeţi şi pe rasoforul Visarion. Mai am şi pe Ioanichie, că tare-i bun şi ascultător. Iată că vine şi al optulea. Nu vă supăraţi, mai am doi. Dacă mai aduc trei, sunt prea mulţi? Aşa a tot adus, unul câte unul, până s-au făcut treisprezece. Nu se mai văzuse o ispravă ca aceea.
Vestea s-a dus peste tot. La Frăsinei erau mulţi rasofori şi fraţi netunşi în monahism. Sunt invitat de statornicul stareţ Neonil să merg să fac o bucurie şi la chinovia condusă de el.
Seara, cu lumini aprinse şi candele veghetoare, au fost primiţi în rândul călugărilor şapte vieţuitori. Astfel s-au făcut douăzeci la număr!
Eram fericit. Chipul stareţului Caliopie Apetri de la Sihăstria îmi zâmbea nevăzut. Nu-mi păsa ce se va întâmpla mai departe.
N-am ştiut ce vâlvă s-a făcut cu astfel de „fabricaţie” monahală. Oricum, era o mare încurajare. Eram privit cu bucurie şi multă speranţă. Unii mi-o spuneau direct. Dar simţeam şi eu cum umblă ploile. Când credeam că s-a uitat povestea cu cei douăzeci călugăriţi, aud pe Prea Sfinţitul Gherasim:
– Trebuie să mergem la Bucureşti să dăm seama la Departamentul Cultelor. M-a sunat preşedintele Ion Cumpănaşu.
– Nu merg la niciun Bucureşti, a fost răspunsul meu prompt şi hotărât.
– Aşa! Aşa! Trebuie să mergi. N-am călugărit eu douăzeci de inşi odată. Acum vei da seama. Eu n-am aprobat aşa ceva.
La insistenţele sale, ne-am pornit la drum, dar nu înainte de a ne pune la punct cu prevederile din Statutul Bisericii. Intrând pe holul care ducea sus la Cabinetul Preşedintelui, episcopul Gherasim zice, în şoaptă:
– Ce rugăciune spui tu?
– Tatăl nostru, că-i mai scurt!
– Bine, atunci eu zic: Împărate ceresc!
Şi aşa, în tăcere, fiecare cu ruga în sân, am ajuns la Ion Cumpănaşu, care era speriat peste măsură de isprava de la Râmnic şi Argeş, care umpluse ţara monahală.
După bineţe, suntem poftiţi să ne aşezăm.
– Aşa! Aşa! Eu am aprobat călugăririle toate şi fratele meu întru arhierie le-a săvârşit, după cum aţi auzit. Avem dreptul după Statut să facem astfel. Iată articolul şi aliniatul. Se uită şi Cumpănaşu. Dă din cap. Se mai uită încă odată.
– Aveţi dreptate. Să-mi notez şi eu. Trebuie să raportez sus. Prea mulţi s-au călugărit dintr-odată. Asta înseamnă o încercare de a demonstra forţa monahală într-o ţară atee.
– Aşa! Aşa! S-o crezi dumneata pe asta! Nimeni nu s-a gândit aşa. Noi avem nevoie de vieţuitori. Rămân mănăstirile goale, se apără cu vehemenţă Gherasim.
Mă uitam cum Moş Gherasim, se răcăduia la Cumpănaşu, care tot citind la articole şi aliniate s-a lăsat păgubaş de povestea celor douăzeci, cu chip îngeresc.
Am coborât amândoi. Fiecare cu gândurile lui. Trăgeam cu coada ochiului la îndârjitul episcop, care acum era încă o dată de înalt. Îmi dovedise că-i bun la drum şi un veritabil camarad.
L-am socotit ca pe un bun prieten, care nu s-a dezminţit, mai ales, atunci când era greu şi complicat.
Calinic Argeșeanul, Toată vremea-și are vreme, volumul al III-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.
