Pentru a se da o definiţie a minunilor, putem spune că: minunile sunt fapte sau lucrări dumnezeieşti, mai presus de mintea şi puterea omenească, fiind săvârşite doar cu puterea lui Dumnezeu.
Aşa că, degeaba se mai laudă unii şi alţii că sunt făcători de minuni, uitându-L pe adevăratul lor autor, care este Însuşi Dumnezeu!
Minunile se fac în momente extraordinare, hotărâte doar de Dumnezeu Atoateziditorul, şi urmăresc în chip hotărât luminarea şi îndreptarea noastră în vederea mântuirii. Într-un cuvânt, minunile arată limpede voinţa lui Dumnezeu şi tălmăcesc căile Sale cele ascunse şi necunoscute.
Ştiind că Dumnezeu este cel dintâi făcător de minuni, El fiind izvorul lor de necontestat, merită să reamintim că Iisus Hristos Domnul a săvârşit pe pământ minuni asupra firii, asupra oamenilor şi asupra Sa Însuşi. Enumerăm în cele ce urmează doar câteva, în treacăt: potolirea furtunii pe mare, prefacerea apei în vin, înmulţirea pâinilor şi a peştilor, scăparea lui Petru de la înec, vindecarea bolnavilor, învierea morţilor – lucrări uluitoare, despre care Însuşi Iisus a zis: „De n-aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut, păcat n-ar avea.”[1]
Cea mai mare minune săvârşită de către Domnul asupra Sa Însuşi este Învierea din mormânt. Toate minunile sunt săvârşite cu puterea Lui dumnezeiască, după cum El Însuşi spune: „Lucrurile pe care Mi le-a dat să le săvârşesc, aceste lucruri pe care Le fac, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis.”[2]
Minuni mari s-au făcut prin aleşii Săi: Moise, Ilie, Elisei, Daniel, Iona, Apostolii, Sfinţii, Îngerii şi alţi chemaţi cu rânduială, dovedindu-se prin aceştia că minunile s-au săvârşit cu puterea lui Dumnezeu şi nu cu puterea omenească, firavă care nu este în stare a face nici măcar un fir de iarbă pe pământ. Noi trebuie doar să credem ferm în ajutorul lui Dumnezeu.
Şi acum să vedem condiţiile ce trebuie îndeplinite ca minunile să fie considerate ca adevărate:
1. Să fie vrednice de numele lui Dumnezeu, cuprinse în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie;
2. Să se producă folosindu-se mijloace analoge celor prin care s-au produs minunile Mântuitorului şi ale Sfinţilor;
3. Să nu se tăgăduiască unele pe altele sau să se opună unele altora;
4. Să nu contrazică Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie şi rânduielile Bisericii;
5. Să urmărească mântuirea sufletului omenesc;
6. Să aducă folos şi spor vieţii sufleteşti;
7. Cel prin care se fac minunile de către Dumnezeu, să grăiască numai adevărul, să ducă o viaţă fără pată şi să nu urmărească interese personale şi scopuri egoiste;
8. Să îndrepte moravurile la cei care văd minunile;
9. Să poarte în ele puterea Duhului lui Dumnezeu;
10. Să dovedească lucrarea proniei dumnezeieşti.
Cine spune că face minuni, uitând că Dumnezeu este izvorul minunilor, acel îndrăzneţ este un mare mincinos.
Izolaţi canalia şi fugiţi de astfel de farseori!
Calinic Argeșeanul
[1] Ioan 15, 24
[2] Ioan 5, 36
