Skip to main content

Când eram prunci, ni se povestea despre o stare anume, numită miraj! Și dacă ne lăsăm, uneori, cum ni se întâmplă, unora și altora, să fim purtați, nu numai în vise, ci și în starea de veghe, stare care ne bucură și dacă ține și mai mult, cu atât mai bine, ar zice cei care se doresc să zboare ca îngerii în eternitate.

Noi ne imaginăm să ni se întâmple ceva frumos în viață, în cele mai vii și frumoase culori și, cu cât dăm mai mult frâu liber acestui miraj care ne aduce bucurii anticipate, cu atât mai vie și săltătoare devine imaginația noastră, crezând că cea mai frumoasă bucurie este anticiparea ei, cum este, spre exemplu și în viața trepidantă a alegerilor de toate felurile și la toate nivelurile, cum s-ar mai zice în treacăt, în viața popoarelor, cum se întâmplă și anul acesta ca să fie alegeri, în zeci și zeci de state ale lumii! Câtă bucurie anticipată, dar și câte emoții de reușită sau nereușită!

Ceea ce s-ar impune cu înțelepciune este să ne controlăm bucuria anticipată, să nu o lăsăm să crească prea mult, pentru a preîntâmpina o posibilă dezamăgire care nu ar fi atât de mare, indiferent dacă se va concretiza sau nu ceea ce ne-am imaginat.

Spre exemplu, dacă se candidează pentru o demnitate principală și sunt mai mulți candidați, se înțelege că voturile vor desemna doar un candidat – care se va bucura – iar ceilalți se vor întrista, gradual, după cum și-au pus nădejdea în bunăvoința celor care-și dau votul liber, personal, universal și secret!

Cred că nici cel care câștigă, să zicem, dar nici cei care nu câștigă, nu trebuie ca învingătorii să se bucure prea mult, dar nici cei care nu au primit voturi îndestulătoare, să nu se întristeze peste măsură, că pe lumea asta totul este o „deșertăciune”, cum scrie Împăratul Solomon în bătrânele Scripturi.

Să nu uităm: „În imaginație avem o infinitate de posibilități la îndemână, în viața reală, faptică, doar câteva! Atunci când avem acces liber la imaginația noastră, ni se deschide un câmp de posibilități ce ni se par atractive” (pag. 45-46).

Cine primește, dau un sfat: să punem frâu imaginației săltărețe și să privim totul cu un realism dinamic și să nu ne lăsăm biruiți de hazard.

Bucuria este că se găsesc candidați la alegeri! Cinste lor!

Calinic Argeșeanul