M-a impresionat, de-a binelea, filosoful antic Epictet (50-138, d. Hr.), care înseamnă, ca poreclă, Dobânditul, de neam roman, care ne avertizează: „În niciun caz să nu te numești pe tine însuți filosof și să nu discuți despre regulile filosofiei în fața ignoranților!”
Și, mai ales, l-am îndrăgit pentru lepădarea totală de sine, mai abitir decât un monah și sihastru. Iată mărturia sa: „Uitați-vă la mine. Eu nu am nici drepturi cetățenești, nici casă, nici bani, nici sclavi. Dorm pe pământul gol! Nu am nevastă, copii, așternut, doar pământul și cerul și această manta. Ce nu-mi ajunge? Oare nu sunt eu liber?
Cum am putea trece prea cu multă ușurință și despre ce scrie: „Întreaga sârguință trebuie să o îndreptăm către îmbunătățirea minții noastre!” Dar despre sfatul de „părinte duhovnicesc” din rugăciune: „Condu-mă, Doamne Dumnezeule, încotro vrei Tu și pentru ce m-ați menit, voi urma din tot sufletul. Și chiar dacă nu aș vrea, o să Te urmez fără voie!”
Cum nu ne vom bucura citind din opera lui Epictet care zice: „Dacă Domnul Dumnezeu vrea să-ți imaginezi persoana celui sărac, străduiește-te să o faci cât mai iscusit cu putință!”
M-a uimit acest filosof, darul lui Dumnezeu, prin care Duhul Sfânt vorbea adesea. Iată dovada: „Dacă te-ar înfia împăratul, trufia ta ar fi nemărginită. De ce nu te mândrești cu aceea că ești fiul Domnului Dumnezeu?”
Cum gândea cel fără nevastă și copii: „Dacă îți iubești fiul sau nevasta, ține minte că iubești ființe muritoare. În felul acesta, dacă se întâmplă să moară, tu nu te vei întrista!” Și ca o definiție, ce este omul, ne-a lăsat scris: „Omul este un suflet împovărat de trup!” Cât despre fericire, o definește astfel: „Amintește-ți că dacă omul este nefericit, e singur vinovat de aceasta, fiindcă Domnul Dumnezeu i-a creat pe toți oamenii ca să-și afle fericirea și nu ca să fie nefericiți!”
Dar despre școala de filosofie ce ne-a lăsat scris? „O școală de filosofie este la fel ca un spital și trebuie să o părăsești, nu veseli, ci tămăduiți de durere!”
Cred că Epictet Dobânditul, pentru Împărăția Domnului Dumnezeu este un sfânt de necontestat!
Calinic Argeșeanul









