Pacea în sinea sa este o Taină, am putea spune, chiar a opta Taină Sfântă: Pacea Eternă! Este greu să fii în pace cu tine însuți! Este și mai greu să fii în pace cu aproapele tău, oricare ar fi el! Dar cel mai greu este să întocmești Pacea cu Domnul Dumnezeu!
Pentru a reuși performanța unei păci stabile, înseamnă că este nevoie, o bună vreme, de educație și de a deveni „fiul” lui Dumnezeu, că Iisus îndeamnă la pace, și zice: „Fericiți făcătorii de pace că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5,9). Dar pentru a ajunge în ipostaza de „fiu al lui Dumnezeu”, este absolut necesar ca noi să avem o bunătate și o curăție a inimii în chip absolut: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8). Numai dacă suntem curați cu inima vom putea face pace cu noi, cu aproapele și cu Domnul Dumnezeu. Așadar, este vorba despre educația inimii noastre!
Ce NU trebuie să se facă împotriva Păcii Eterne? Iată cum ne luminează filosoful Immanuel Kant:
- „Fac et excusa”!
„Se profită de cea mai favorabilă ocazie spre luare în posesie, în chip arbitrar (fie un drept al Statului asupra poporului său, sau asupra altui popor vecin); justificarea se va putea pune înainte cu mult mai ușor și mai elegant după faptul împlinit și silnicia se va putea înfățișa în lumină frumoasă (mai ales în cazul dintâi, când puterea supremă în interior e numaidecât și autoritatea legiuitoare, căreia trebuie să te supui, fără să stai să chibzuiești asupra ei); ca și când ar mai voi cineva să se gândească mai întâi la motive convingătoare, și să aștepte formularea prealabilă a motivelor contrare. Această îndrăzneală ea însăși dă o oarecare aparență de convingere intimă despre legalitatea faptului, și Dumnezeu bonus eventus este cel mai bun apărător!”
- „Si fecisti, nega!”
„Tăgăduiește că ceea ce tu însuți ai comis criminal – de pildă – ca să arunci un popor în disperare și astfel la răzvrătire, ar fi vina ta; ci afirmă că este a rebeliunii supușilor, sau de asemenea, când pui stăpânire asupra unui popor vecin, că e vina firii omului care, dacă nu previne, cu forța, altuia, poate să se aștepte cu siguranță că-i va preveni el lui și va pune stăpânire pe dânsul!”
Această stare social-administrativă te duce cu gândul la ceea ce oamenii cu experiență n-au uitat, și anume o zicere populară:
„Ăsta este al lumii tipic,
Peștele mare înghite pe cel mic!”
Dacă ai „fericirea” să fii în vecinătate cu o „balenă”, este posibil ca „scrumbia” să fie înghițită. Dacă întâlnești un arici, dă în piept cu un Pogonici!
Calinic Argeșeanul
