În vechime, când au apărut primele tipărituri şi chiar mai înainte, pe vremea manuscriselor, cele patru evanghelii erau întruchipate în aşa numitele „Evangheliare”, cum ar fi, de pildă, Evangheliarul manuscris al Sfântului Nicodim din 1405 sau acel Evangheliar (Tetraevangheliar) din 1429 al lui Gavriil Uric, precum şi Evangheliarul de la Humor din 1473, darul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare.
În limba română, primul Evangheliar sau Tetraevangheliar (cele patru evanghelii) a apărut pentru prima dată tipărit la Braşov de diaconul Coresi, în anul 1561.
„Evanghelie”, prin traducere din limba greacă, înseamnă „veste bună”. La slujbele divine, la Sfânta Liturghie, Sfintele Taine şi la alte ierurgii se citesc anumite părţi din Noul Testament. Cuprinsul pericopelor evanghelice lecturate aduce lumii vestea bună care mângâie sufletele noastre: venirea Mântuitorului Hristos în vatra noastră pământească.
Iar cuvântul „Apostol”, având etimologia tot în limba greacă, înseamnă „trimis”. Trimişi au fost, în primul rând, cei doisprezece Apostoli, de către Însuşi Iisus Hristos: Petru şi Andrei, Iacob şi Ioan, Filip şi Bartolomeu, Toma şi Matei, Iacob al lui Alfeu şi Levi, ce se zice Tadeu, Simon Zilotul şi Iuda Iscarioteanul.[1] Acesta din urmă, murind după ce a trădat pe Iisus a fost înlocuit cu Matia.[2] Sfântul Pavel, de asemenea, a fost chemat şi „trimis” Apostol al Neamurilor precum şi cei şaptezeci de „Apostoli” a căror misiune este arătată pe larg de către Sfântul Evanghelist Luca[3]; apoi cei învredniciţi de darurile duhovniceşti,[4] care au contribuit la încreştinarea popoarelor.
Auzim rostindu-se, uneori, în anumite împrejurări: „Per pedes apostolorum” ceea ce în traducere ar însemna „asemenea Apostolilor, pe jos!”, ducând cuvântul lui Dumnezeu, aşa cum ar trebui să facem şi noi azi, cu mai multă râvnă și responsabilitate pastorală.
Calinic Argeșeanul
[1] Matei 10, 2-4; Luca 6, 14-15; Fapte 1, 13
[2] Fapte 1, 16, 23-26
[3] Luca 10, 1-24
[4] I Corinteni 12, 28