Este vorba de o „ruptură” în cadrul Bisericii Una Universală, deci în Biserica Creștină, care s-a produs în anul 484 din cauza Patriarhului de Constantinopol, Acacius, de la care își trage și numele.
În secolul al V-lea, monofizitismul (o singură natură) se răspândește în Răsărit, susținând unicitatea naturii divine a lui Hristos. Biserica Occidentală a adoptat o poziție clară la Sinodul (Conciliul) de la Calcedon din 451, consfințind natura dublă a lui Hristos și declarând astfel că gândirea monofizită este eretică.
În timpul domniei lui Zenon (474-491), revolta monofiziților a bulversat clerul și creștinii din Bizanț, punctul culminant fiind atins în anul 482 când facțiunea monofizită din Alexandria a încercat să-i instaleze pe Petru Mango în locul lui Ioan Talaia; patriarhul în funcție, Acacius a încercat să profite de această dispută pentru a impune primatul Scaunului Constantinopolului asupra tuturor bisericilor din Orient și pentru a se emancipa de sub controlul Bisericii Romei. L-a convins pe Zenon să-l susțină pe Petru Mongo, în schimbul semnării de către acesta a Henotikonului, un document de reunificare a Bisericilor Orientale, redactat de către Acacius, menit să repare ruptura dintre nestorieni și monofiziți.
Cu toate acestea, documentul a rămas ambiguu în ceea ce privește unele aspecte esențiale, cum ar fi natura dublă a lui Hristos.
După cum se întâmplă în asemenea cazuri nefericite, Papa Felix al III-lea a respins Henotikonul Patriarhului Acacius, pe care l-a chemat la Roma pentru a-și justifica acțiunile. În acest caz, Patriarhul Acacius a refuzat astfel de invitație, că știa ce avea să se întâmple, dar refuzul a dus la excomunicarea sa împreună cu a tuturor patriarhilor. Ca răspuns, pe picior de revoltă, Patriarhul Acacius a șters, cu de la sine putere, numele papei de pe dipticele sacre, un act care a pecetluit ruptura, considerându-se prima ruptură între cele două Biserici Orient-Occident. Și așa, în Istoria Bisericească Universală s-a produs prima schismă începută în anul 484!
Schisma acaciană a durat timp de 30 de ani. A fost rezolvată abia în anul 519, când Patriarhul Ioan al II-lea și Împăratul Iustin I (518-527) au recunoscut validitatea doctrinei nestoriene și au restabilit relațiile dintre Roma și Biserica din Constantinopol.
Se cunosc multe schisme și erezii care au bântuit Biserica lui Hristos!
Toate acestea nu se tămăduiesc decât prin răbdare, înțelepciune, știință teologică, smerenie și mai ales rugăciune!
Se vede că toate acestea lipseau!
Calinic Argeșeanul
