În această carte întâlnim poezia psalmilor, sau cum s-ar mai spune teologia în starea ei specială de bucurie şi graţie muzicală.
Omul, această fiinţă necunoscută, după cum este titrată o carte celebră de Alexis Carrel, şi-a simţit întotdeauna sufletul adiat de fiorul sacrului şi nici adierile artei nu i-au fost deloc străine.
Dacă ne gândim mai în adâncul timpului, putem vedea cu ochii minţii picturile din peşterile Altamirei, capodopere din vremea preistorică. Ce vom spune de tăbliţele cu scriere cuneiformă din îndepărtata Mesopotamie, unde ni se descoperă celebra Epopee a lui Ghilgameş, sau hieroglifele Egiptului care ne vorbesc despre Cartea Morţilor? Cam tot aşa, urmând firul de aur din îndepărtatele vremi, vom spune că şi Harpa davidică sau Psaltirionul de mai târziu, ne-a îmbogăţit ca dar nemuritor, prin Psalmii, cei de suflet tămăduitori.
Vom arăta, în cele ce urmează, cărţile din Biblie care sunt considerate cărţi poetice: Cartea lui Iov, Psalmii, carte poetică prin excelenţă ca şi Cântarea lui Moise, Proverbele, Miheia, Naum, Avacum şi Sofonie, care sunt poetice de la un capăt la altul; părţi însemnate din Isaia, Osia, Ioil şi Amos, iar Ieremia profetul a scris aproape jumătate din cartea sa în exprimare poetică; apoi fragmente lirice din Judecători, I şi II Regi, Ecclesiastul, Iezechiel, Daniel, Zaharia.
Vom sublinia că avem de-a face cu artă poetică şi nu cu un amatorism ieftin, mai ales în Cartea Psalmilor şi că se vădeşte desluşit o anume ştiinţă a versificaţiei psalmilor. Istoricul Iosif Flaviu spune că Moise a învăţat de la Egipteni, meşteşugul prozodiei, viersul metric, ritm şi mai ales armonie, David proorocul excelând întru adevărată măiestrie poetică.
Aşa avem Psaltirea, adică Psalmii cântaţi în acompaniamentul harfei sau a psaltirion-ului, instrument muzical care-şi înalţă sunetele într-o armonie desăvârşită. Se spune de către exegeţi că Psaltirea este rezumatul inspirat al întregii Biblii. Românii sunt cei mai mari cititori de Psaltire din Europa şi chiar din lume. Citindu-se mereu această Carte miraculoasă de către români, Carte prin excelenţă poetică, nu ne mai mirăm că se spune: „Românul e născut poet!”
Să citim Psaltirea mereu şi fiecare s-o avem cu noi pe tot drumul!
Calinic Argeșeanul