Ca şi profetul Agheu, Zaharia s-a născut în exilul babilonic. Edictul lui Cirus avea să aducă bucurie generaţiilor care au suferit de dorul casei şi al ţării unde s-au născut moşii şi strămoşii neamului Israel.
Zaharia profetul făcea parte din neamul levitic (preoţesc), fiind cult şi cu o bogată zestre literară. Dacă profeţiile lui Agheu, contemporan cu Zaharia, se refereau la zidirea templului din Ierusalim, profeţiile lui Zaharia ţinteau restaurarea orânduirii teocratice, Templul rezidit asigurând o dimensiune simbolică prin însemnătatea cultului restatornicit după 70 de ani de amară înstrăinare.
Cele două căpetenii, Zorobabel şi Iosua, vor lucra într-o perfectă înţelegere, cetatea Ierusalimului dobândindu-şi strălucirea şi sfinţenia de altădată.
În cartea Profetului Zaharia, la capitolul 9, citim ceea ce se va împlini peste cinci sute de ani: „Bucură-te, foarte, tu, fiica Sionului, rosteşte-n strigare, tu, fiica Ierusalimului. Iată, Împăratul Tău vine la tine drept şi El Însuşi Mântuitor, blând şi călare pe asin şi pe mânz tânăr.”1 Acest text ne arată, în chip profetic, intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în cetatea Ierusalimului. La Sfântul Evanghelist Matei 21, 5, găsim această profeţie a lui Zaharia ca fapt împlinit.
Încheierea cărţii lui Zaharia prin capitolul 14, este apoteotică. Totul se sfârşeşte în biruinţă: „În ziua aceea, pe frâul fiecărui cal va fi scris: „Sfinţenie Domnului Atotţiitorul”; iar căldările vor fi în Casa Domnului precum cupele în faţa jertfelnicului. Şi fiece căldare în Ierusalim şi Iuda va fi sfântă Domnului Atotţiitorului; şi toţi vor veni şi vor lua din el şi vor fierbe în ele.”2
Se vede, că întreaga natură, lucrare şi locuri, sunt acum „sfinţenie Domnului Atotţiitorul”, aşa cum trebuie să fie de-a pururi, pentru a fi în sărbătoarea fericirii!
Calinic Argeșeanul
1 Zaharia 9, 9
2 Zaharia 14, 20
