Dezastrul ocupării Ierusalimului din anul 587 î. H., avea să-l găsească pe Daniel în anii prunciei. Sufletul avea să i se cutremure de cele ce vedea pe viu.
Viaţa lui urma să fie una foarte importantă, având asistenţa lui Dumnezeu. Cartea pe care a scris-o profetul Daniel, deci, cele 12 capitole, ne arată limpede, că tânărul şi înţeleptul Daniel avea o pregătire specială. De aceea se arată şi atenţia pe care a dat-o Nabucodonosor lui Daniel cât şi celor trei tineri: Anania, Azaria şi Misaiel.
Cartea profetului Daniel a fost scrisă în două limbi: ebraică şi aramaică, autorul fiind însuşi Daniel, cel instruit la casa regală. El nu şi-a propus să facă istoriografie în cartea sa. Spre deosebire de alţi confraţi profeţi, el a reuşit să dea „cea mai teologică operă din întreaga literatură profetică”, fiind de mare intensitate şi cu nuanţări pline de fineţe, aducând mare bucurie exegeţilor de mai târziu.
Vom vedea că Dumnezeu este numit de Daniel: „Cel Vechi de zile”, în traducere însemnând: Dumnezeu Creator, transcendent, inaccesibil şi accesibil, Dumnezeu unic şi universal, Stăpân atotputernic, supra-istoric şi în istorie. El, Dumnezeu, poate fi şi judecător, dar această putere de a judeca a dat-o Fiului Omului, adică lui Iisus Hristos, Care va întemeia o împărăţie veşnică, judecându-l în final şi pe Antihrist.
Din cartea profetului Daniel transpare şi existenţa Sfintei Treimi, iar suprema virtute a omului este cinstirea cu credincioşie a lui Dumnezeu, cu care putem ţine legătura prin post, rugăciune şi adâncă meditaţie.
Însuşi Iisus Hristos, Domnul, îl va aminti pe Daniel1 ca pe un autentic profet, creştinătatea cinstindu-l cu evlavia şi aşezându-l în calendar şi în cărţile de slujbă pentru bucurie duhovnicească.
Până se vor „deşerta vremile” vom înţelege că Scriptura ni s-a dat nouă pentru a învăţa cum să dobândim mântuirea.
Să citim cu bucurie Cartea Profetului Daniel, puntea transparentă între Vechiul şi Noul Testament!
Calinic Argeșeanul
1 Matei 24, 15; Marcu 13, 14
